Un bărbat a invitat două minore în parc, la frigărui, unde le-a violat
Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 13 martie 2023, un bărbat în vârstă de 49 de ani, originar din mun.Chișinău, a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii de viol asupra a două minore, precum și infracțiunii de acțiuni violente cu caracter sexual în privința uneia din ele, stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 20 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.
Potrivit învinuirii înaintate de către procurori, inculpatul, la 03 mai 2022, în intervalul orelor 21:00-22:00, urmărind scopul satisfacerii poftei sexuale, sub pretextul de a consuma frigărui, a ademenit două fete care s-au dovedit a fi minore, într-un parc din capitală, unde, amenințând-le cu aplicarea violenței fizice, și profitând de imposibilitatea acestora de a se apăra, a întreținut cu acestea acte sexuale forțate.
Bărbatul a rugat victimele să nu spună nimănui despre cele întâmplate și le-ar fi promis bani, însă minorele, în aceeași zi, au anunțat părinții, care s-au adresat la poliție.
Inculpatul a pledat nevinovat. Acesta nu este la prima abatere de ordin penal.
În privința inculpatului a fost menținută măsura preventivă sub formă de arest preventiv, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.
(VIDEO) Urmărire pe străzile Capitalei: un șofer de 29 de ani a refuzat să oprească la somațiile polițiștilor
Un șofer de 29 de ani a fost urmărit de polițiștii INSP prin sectorul Ciocana al Capitalei, după ce ar fi ignorat somațiile oamenilor legii de a opri.
(VIDEO) Spațiu clandestin pentru consum de droguri, deconspirat în sectorul Ciocana. Proprietarul riscă până la 4 ani de închisoare
Polițiștii din sectorul Ciocana au deconspirat un spațiu clandestin destinat consumului de droguri, amenajat într-un apartament din Capitală.
Femeie de 64 de ani din Chișinău, înșelată cu peste 1,1 milioane de lei. Escrocii s-au dat drept angajați „Premier Energy” și ai Poliției
O femeie de 64 de ani din municipiul Chișinău a fost prejudiciată cu 1.120.735 de lei, după ce a fost contactată telefonic de persoane necunoscute care s-au prezentat drept reprezentanți ai unor instituții cunoscute.