R.Moldova va denunța două acorduri încheiate pe platforma CSI
Membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, avizele consultative privind denunțarea a două acorduri încheiate pe platforma Comunității Statelor Independente (CSI).
Astfel, va fi denunțat Acordul privind interacțiunea în domeniul preîntâmpinării și lichidării consecințelor situațiilor excepționale cu caracter natural și tehnogen, întocmit la Minsk, la 22 ianuarie 1993, cu modificările operate prin Protocolul întocmit la Dușanbe, la 30 octombrie 2015. Potrivit Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, denunțarea Acordului vine ca urmare a unei interacțiunii minime pe acest segment de cooperare, a lipsei de aplicabilitate, precum și a necorespunderii cu realitățile. Acordul și Protocolul adițional sunt două acte inerente, astfel denunțarea acestora va fi simultană.
Totodată, va fi denunțat Acordul între Statele membre ale Comunității Statelor Independente (CSI) referitor la Forțele Armate Strategice din 30 decembrie 1991. Denunțarea acestui acord este oportună, în contextul în care Republica Moldova nu dispune de armament nuclear, iar colaborarea în cadrul CSI exclude interacțiunea în domeniile politico-militare, accent fiind pus pe colaborarea economică.
De menționat că, anterior, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a adresat un demers Guvernului prin care solicită inițierea procedurii regulamentare de retragere a Republicii Moldova din Acordul privind Adunarea Interparlamentară a Comunității Statelor Independente.
(VIDEO) Ion Ceban dezvăluie unde și în ce circumstanțe s-a accidentat în vacanță
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a oferit noi detalii despre incidentul în urma căruia și-a întrerupt vacanța din luna august și a revenit de urgență în Republica Moldova. Edilul spune că a alunecat în gol, iar accidentul s-ar fi produs într-o țară cu infrastructură „foarte degradantă”.
PAS propune o structură municipală responsabilă de atragerea fondurilor nerambursabile
Consilierii Partidului Acțiune și Solidaritate din Consiliul municipal Chișinău propun crearea unei direcții sau agenții municipale responsabile de identificarea și atragerea fondurilor nerambursabile. Potrivit lor, noua entitate ar permite municipalității să atragă sistematic finanțări europene pentru proiecte de dezvoltare a capitalei.
Dispută în CMC pe fondurile europene: MAN critică inițiativa PAS
Partidul Mișcarea Alternativa Națională (MAN) recomandă PAS-ului să se informeze mai bine, după ce consilierii partidului din Consiliul municipal Chișinău au propus crearea unei direcții sau agenții municipale responsabile de identificarea și atragerea fondurilor nerambursabile.