Moldova și Franța vor coopera în domeniul apărării. Nota informativă a proiectului, „ținută în secret”?
Republica Moldova și Franța vor coopera în domeniul apărării. Cabinetul de miniștri urmează să aprobe inițierea negocierilor și semnarea unui acord, scrie Realitatea.MD.
Proiectul va fi dezbătut la ședința de miercuri, 21 februarie, a Executivului. Decizia publicată deocamdată pe pagina Guvernului are o singură pagină, conține 4 puncte, iar nota informativă pare să fie ținută „în secret”.
Astfel, conform documentului, autoritățile de la Chișinău iau act de proiectul acordului între Guvernul Moldovei și Franței, inițiază negocierile și aprobă semnarea. Hotărârea va intra în vigoare în momentul publicării în Monitorul Oficial.
Despre colaborarea Moldovei și Franței în domeniul milităriei se discută încă din septembrie 2023. Atunci, ministrul francez al Forțelor Armate, Sébastien Lecornu, a abordat chestiunea la întrevederi cu premierul Moldovei Dorin Recean și cu omologul de la Chișinău Anatolie Nosatîi. Oficialii au vorbit atunci despre multiplicarea proiectelor de interoperabilitate dintre cele două state, care să accelereze procesul de transformare a Armatei Naționale și de modernizare a sectorului de apărare
Renato Usatîi contribuie cu 10 mii de dolari pentru un azil de câini și anunță un proiect de lege privind sterilizarea
Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat că va contribui cu 10 mii de dolari la crearea unui azil pentru câinii. În cadrul unei întâlniri cu reprezentanții unui grup de inițiativă care își propune să găsească soluții pentru problema câinilor vagabonzi din Republica Moldova.
Un nou blocaj în procesul de aderare la UE: Ungaria se opune avansării Moldovei și Ucrainei
Ungaria a blocat, pentru a treia oară, aprobarea screeningului pe clusterele 2 și 3 în negocierile de aderare ale Ucrainei și Moldovei, menținând veto-ul din cauza nemulțumirilor legate de protecția minorităților naționale din Ucraina. Opoziția Ungariei față de Ucraina afectează și Moldova, deoarece ambele procese de aderare sunt cuplate.
Reglementarea transnistreană și integrarea europeană, discutate de Vasile Tofan cu noul șef al Misiunii OSCE
Prim-ministrul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu noul șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova, Christopher Smith. Oficialii au discutat despre procesul de reglementare a conflictului transnistrean, parcursul european al Republicii Moldova și situația de securitate din regiune.