(VIDEO) Percheziții cu mascați în Nordul R.Moldova. Au fost vizați „traficanții” de migranți din Ucraina
Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Vest în comun cu ofițerii Direcției Acțiuni Speciale la Frontieră, sub coordonarea Procuraturii raionului Ungheni au efectuat percheziții domiciliare în trei localități din nordul țării, în baza materialului probatoriu administrat într-o cauză penală privind organizarea migrației ilegale. Descinderile au avut loc ieri, 31 ianuarie 2024.
Acțiunile speciale de investigație au fost realizate cu suportul ofițerilor de investigații ai INI Nord, IP Ocnița și IP Dondușeni.
Astfel, în urma măsurilor întreprinse a fost reținută o persoană în vârstă de 39 de ani, bănuită că ar fi organizat intrarea ilegală în R.Moldova a 10 cetățeni ucraineni. Străinii au declarat că le-au fost percepute taxe a câte 6000 dolari SUA pentru aceste activități ilicite.
Odată cu reținerea acestuia pentru 72 de ore, oamenii legii au ridicat și două automobile folosite la transportarea ucrainenilor, precum și mai multe dispozitive de comunicare la distanță folosite în comunicarea infracțională și alte probe relevante.
Persoana reținută beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii, iar cazul este cercetat în continuare de către poliţiştii de frontieră pentru stabilirea tuturor circumstanţelor şi identificării tuturor persoanelor implicate.
(VIDEO) Bărbat bătut și jefuit de doi indivizi, la Sîngerei
Un bărbat din Sîngerei a fost bătut și jefuit de doi inși în vârstă de 21 și 22 de ani. Aceștia i-au furat portofelul cu bani și telefonul mobil, cauzându-i un prejudiciu de aproximativ 10 000 de lei.
(VIDEO) Tânăr traficant de droguri, reținut în flagrant de IP Centru
Un tânăr de 29 de ani, locuitor al capitalei, a fost reținut de polițiștii Inspectoratului de Poliție Centru, fiind suspectat de implicarea în distribuirea substanțelor narcotice în municipiul Chișinău.
Trei polițiști de la IP Botanica, acuzați că au „confiscat” de la un reținut mii de dolari și euro
Procuratura Anticorupție anunță finalizarea urmăririi penale și trimiterea în instanța de judecată, pentru examinare în fond, a cauzei penale în care trei angajați ai Inspectoratului de Poliție Botanica sunt învinuiți de comiterea infracțiunii de abuz de serviciu.