(VIDEO)Un bloc de locuințe din Chișinău, cuprins de flăcări noaptea trecută
Un incendiu a izbucnit în noaptea trecută într-un bloc de locuit cu nouă etaje de pe șoseaua Balcani 4/3, în sectorul Buiucani al capitalei. Pompierii au intervenit cu patru echipe de salvatori, după ce focul a fost semnalat într-o debara de la etajul 5, extinzându-se rapid și la etajul superior.
În total, 16 persoane, inclusiv trei copii, au fost evacuate în siguranță. În timpul intervenției, salvatorii au depistat o butelie de gaz propan-butan de 40 de litri, aflată în debaraua de la etajul 6 – un potențial pericol major care ar fi putut agrava situația.
Cauzele exacte ale izbucnirii incendiului urmează a fi stabilite.
Material lemnos fără acte de proveniență, depistat la Ungheni
Pe parcursul acestei săptămâni, în municipiul Ungheni, sectorul Dănuțeni, patrula mobilă comună a Poliției de Frontieră și Inspectoratului pentru Protecția Mediului Ungheni a depistat un mijloc de transport de model „Ford Transit”, în compartimentul marfar al căruia se aflau aproximativ 4 m³ de material lemnos de esență tare.
Ziua Avocatului, marcată în Republica Moldova. Anatolie Barbacar: „Avocatura este o misiune de apărare a dreptății”
Președintele Uniunii Avocaților din Republica Moldova, Anatolie Barbacar, a transmis un mesaj de felicitare cu prilejul Zilei Avocatului, marcată anual pe 9 septembrie. Acesta a subliniat rolul profesiei în apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, precum și în asigurarea respectării statului de drept.
Securitatea frontierei și combaterea criminalității transfrontaliere, discutate de deputați la IGPF
Membrii Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică au efectuat, miercuri, 9 septembrie, o vizită de lucru la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF). Discuțiile s-au concentrat pe securitatea frontierei de stat, gestionarea riscurilor și combaterea criminalității transfrontaliere.