Companie aeriană fără aripi! Polaris nu are nici avioane, nici autorizație de zbor dar vrea să intre pe piață
Compania Polaris Aviation Group SRL, înregistrată la începutul acestui an și care și-a declarat drept obiect de activitate transportul aerian de pasageri și mărfuri, nu poate efectua deocamdată niciun zbor comercial în Republica Moldova.
Într-un răspuns oferit BANI.MD, Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) precizează că operatorul nu deține Certificat de Operator Aerian (AOC) și nici alte autorizații operaționale care să-i permită desfășurarea activităților de transport aerian comercial.
Mai mult, la data transmiterii răspunsului, în Registrul Aerian al Republicii Moldova nu figura nicio aeronavă deținută sau operată de Polaris Aviation Group, scrie bani.md.
Potrivit AAC, simpla înscriere în actele companiei a activităților de transport aerian nu conferă dreptul de a opera zboruri. Pentru aceasta este obligatorie obținerea Certificatului de Operator Aerian și îndeplinirea tuturor cerințelor tehnice, organizaționale și economice prevăzute de legislație.
Autoritatea precizează că Polaris Aviation Group parcurge în prezent procesul de certificare, iar certificatul va putea fi emis doar după demonstrarea conformității cu toate standardele impuse de legislația aeronautică.
Potrivit datelor consultate de BANI.MD, compania a fost înregistrată la 2 ianuarie 2026 și, până în prezent, nu a raportat activitate financiară. Structura acționariatului arată că 50% din companie este deținută de Anatolie Damașchin, iar câte 25% revin lui Gicu Răducan și Guram Gvedașvili, ultimul exercitând și funcția de administrator.
Brățara care n-a salvat o viață! Statul cumpără din nou de la firma vizată într-un scandal
Crima de la Măgdăcești readuce în prim-plan sistemul de monitorizare electronică al statului. Bărbatul care și-a împușcat mortal soția, deși avea interdicție să se apropie de ea, purta o brățară electronică ce nu mai transmitea semnal înainte de atac, iar ulterior dispozitivul a dispărut.
(VIDEO) Șase motocicliști din Rezina au ignorat somația polițiștilor și au fugit cu viteză. Cinci dintre ei nu aveau permis
Șase motocicliști din raionul Rezina au fost sancționați de polițiști după ce au ignorat somația regulamentară de a opri și și-au continuat deplasarea cu viteză excesivă.
Statul are mii de scaune goale! Unul din opt posturi din administrație este vacant
În Republica Moldova erau vacante, la sfârșitul trimestrului II 2026, circa 31,9 mii de locuri de muncă, potrivit datelor Biroului Național de Statistică. Numărul acestora s-a redus cu 2,4% față de aceeași perioadă a anului trecut și cu 1,3% comparativ cu trimestrul I 2026.