R.Moldova va putea accesa granturi în sumă de peste 394 de mln. de euro, pentru îmbunătățirea politicilor publice
Republica Moldova va avea acces la finanțare europeană pentru îmbunătățirea politicilor publice și a cooperării instituționale. Membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au aprobat avizul consultativ pentru inițierea negocierilor și semnarea Acordului de finanțare dintre Republica Moldova, Comisia Europeană și Regiunea Hauts-de-France pentru Programul Interreg Europe 2021 – 2027.
Astfel, țara noastră va putea accesa granturi în valoare de 394,48 milioane de euro pentru implementarea proiectelor comune, bazate pe principiul parteneriatului. Totodată, beneficiarii urmează să ofere o cofinanțare de 20 % pentru activitățile incluse în proiecte, ceea ce ar constitui 98,62 de milioane de euro.
Scopul Programului Interreg Europe 2021 – 2027 este îmbunătățirea politicilor publice și a cooperării instituționale. Acesta se axează pe mai multe priorități – Europa mai inteligentă, Europa mai verde, Europa mai conectată, Europa mai socială, Europa mai aproape de cetățeni, Guvernanță regională mai bună.
Programul este implementat în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, precum și în Norvegia, Elveția, Albania, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru, Macedonia de Nord, Serbia și Ucraina.
Ratificarea Acordului va fi propusă spre examinare în plenul Parlamentului.
(VIDEO) Scandalul blocului de la Buiucani: MAN respinge acuzațiile PAS și invocă o hotărâre de Guvern
Fracțiunea Mișcarea Alternativa Națională (MAN) din Consiliul Municipal Chișinău respinge acuzațiile PAS privind construcția blocului de pe strada Vissarion Belinski 4 și susține că lucrările sunt efectuate în baza actelor permisive și a documentației prevăzute de lege.
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu noul Șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit astăzi cu Christopher Smith, noul Șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova. Discuția s-a axat pe reintegrarea pașnică a țării și securitatea regională.
(VIDEO) Berlinschii cere explicații privind datoria de stat: „De la 69 la 132 de miliarde de lei. Unde au ajuns banii?”
Deputatul Partidului Nostru Alexandr Berlinschii cere autorităților explicații privind creșterea datoriei de stat a Republicii Moldova și modul în care au fost utilizați banii împrumutați și fondurile europene în perioada 2021–2026.