Bărbat din Hâncești, reținut pentru omorul fratelui. Procurorii vor cere arest preventiv
Procuratura raionului Hâncești informează despre reținerea, în comun cu organul de urmărire penală al Inspectoratului de Poliție Hâncești, a unui bărbat, acuzat de omorul fratelui său.
Suspectul, în vârstă de 47 de ani, este bănuit de faptul că, la data de 25 aprilie 2024, în intervalul de timp cuprins între orele 15:00 - 17:00, aflându-se la domiciliul său situat în satul Buțeni r-nul Hîncești, pe fonul consumului băuturilor alcoolice, în urma unei cerți ce s-a iscat între el și fratele său în vârstă de 51 de ani, care treptat a trecut în bătaie, acționând cu intenție directă, i-a aplicat lovituri cu pumnii peste diferite părți ale corpului. Ulterior, l-a înjunghiat cu un cuțit de bucătărie. În urma leziunilor suportate, victima a decedat.
După comiterea faptei, bănuitul a încercat să ascundă urmele infracțiunii prin spălarea sângelui de la fața locului, precum și ascunderea cadavrului în beciul dintr-o locuința părăsită.
Pe fapt, a fost pornită o cauză penală conform bănuielii rezonabile de comitere a omorului intenționat (art. 145 alin. (2) Cod penal al RM).
Procurorii urmează să înainteze în instanța de judecată un demers de aplicare a măsurii preventive - arestarea preventivă pe un termen de 30 de zile, în privința persoanei reținute.
(VIDEO) A cerut telefonul pentru un „apel”, apoi ar fi fugit cu el. Un bărbat, reținut în Capitală
Un bărbat de 30 de ani, originar din regiunea transnistreană, este cercetat penal după ce ar fi sustras telefonul mobil al unei femei în municipiul Chișinău.
(VIDEO) Grav accident, soldat cu decesul a doi cetățeni ai R.Moldova, în România
Doi cetățeni ai Republicii Moldova și-au pierdut viața într-un accident produs în apropierea municipiului Bârlad, județul Vaslui, România
Corupție la Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Tehnică „InTehAgro”. CNA efectuează de la o luni percheziții
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), sub conducerea procesuală a procurorilor din Procuratura Anticorupție (PA), efectuează acțiuni de urmărire penală într-o cauză privind fapte de corupție comise de persoane cu funcții de răspundere din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Tehnică „InTehAgro” și persoane afiliate unor școli auto din municipiul Chișinău, fiind vizate în total cinci persoane.