Nicolae Margarint va depune o interpelare către Centrul Național de Management al Crizelor pentru a solicita explicații privind activitatea instituției
Centru Național de Management al Crizelor avem. Crize avem. Constatarea a fost făcut de către deputatul fracțiunii Partidul Nostru din Parlament, Nicolae Margarint, care se întreabă într-o postare pe rețelele de socializare cu ce se ocupă o instituție creată de guvernul precedent și finanțată cu aproape 20 de milioane de lei din bugetul de stat.
Parlamentarul susține că, deși centrul există formal, managementul real al crizelor „lipsește cu desăvârșire”.
Nicolae Margarint afirmă că, în contextul situațiilor meteo dificile din ultimele luni, care au dus la închiderea școlilor din Chișinău, blocaje în trafic la nivel național, creșterea numărului de persoane internate cu fracturi și accidente grave provocate de polei și ninsori, Centrul Național de Management al Crizelor nu a avut nicio reacție publică. Potrivit deputatului, ultimul comunicat oficial al instituției datează din 20 decembrie și viza circulația camioanelor din Ucraina, după care activitatea publică a centrului ar fi încetat.
Parlamentarul se întreabă cu ce se ocupă instituția și unde sunt avertizările, coordonarea și intervențiile în situații care afectează direct siguranța cetățenilor. În acest context, Nicolae Margarint anunță că va depune o interpelare oficială către șeful Centrului Național de Management al Crizelor, Serghei Diaconu, pentru a solicita explicații privind activitatea instituției și utilizarea fondurilor publice. „Oamenii au nevoie de siguranță, nu de centre-fantomă”, a subliniat deputatul.
Amintim că în data de 10 septembrie 2025, în ajunul alegerilor parlamentare, Guvernul Recean a anunțat că în caz de crize meteorologice, cutremure, inundații, pandemii sau atacuri cibernetice, populația va beneficia de un sprijin mai rapid și mai bine organizat din partea statului datorită Centrului Național de Management al Crizelor, care va coordona, la nivel național, acțiunile de prevenire și intervenție în situații de urgență.
”Prin coordonarea interinstituțională și printr-un mecanism de reacție 24/7, va fi asigurată protecția cetățenilor și utilizarea eficientă a resurselor statului în momente critice”, promitea Guvernul.
Centrul Național de Management al Crizelor este organizat ca autoritate administrativă centrală în subordinea Guvernului.
Poliția din Moldova și Europol își consolidează cooperarea împotriva criminalității transfrontaliere
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a avut o întrevedere cu Jean-Philippe Lecouffe, director executiv adjunct pentru operațiuni al Europol. Discuțiile s-au axat pe consolidarea cooperării operaționale și pe intensificarea acțiunilor comune împotriva criminalității organizate transfrontaliere.
A pierdut controlul motoblocului și a rămas prins sub utilaj. Bărbatul a suferit arsuri grave
Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri grave prin frecare, după ce a fost implicat într-un accident cu un motobloc. Medicii spun că este primul caz de acest fel întâlnit în instituție.
Polițiștii ar putea munci legal și în sectorul privat. MAI pregătește noi reguli
Funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne ar putea avea dreptul să desfășoare activități remunerate în sectorul privat, în afara orelor de program. Propunerea se regăsește într-un proiect de lege elaborat de MAI, care prevede modificarea Legii privind funcționarul public cu statut special.