Alexandr Berlinschii lansează propuneri pentru o legislație electorală curată: eliminarea abuzurilor și haosului
Alexandr Berlinschii, ales deputat din partea Partidului Nostru, a prezentat un set de propuneri pentru reformarea legislației electorale, menite să elimine abuzurile și haosul din scrutinele naționale. Propunerile au fost prezentate cu susținerea liderului partidului, Renato Usatîi, care a declarant că Alexandr Berlinschii este cel mai indicat să se ocupe în noul Parlament de îmbunătățirea legislației electorale.
„Echipa Partidului Nostru, pornind de la constatările făcute în campania electorală și în baza observațiilor misiunilor de monitorizare OSCE/ODIHR, Promo-LEX și a raportului CEC, am elaborat un set de propuneri care urmează a fi discutate în plenul parlamentului, al căror scop este modificarea legislației”, a declarat Berlinschii în cadrul conferinței de presă susținută după validarea de către Curtea Constituțională a alegerilor parlamentare.
El a prezentat mai multe probleme identificare și soluțiile pentru rezolvarea lor.
1. Resursa administrativă a fost folosită abuziv și trebuie reglementată clar, la fel cum a fost deja reglementată cumpărarea voturilor (numită generic-combaterea corupției electorale). În acel caz, au fost introduse pedepse drastice pentru a curma acest fenomen, însă în cazul utilizării resurselor administrative, nu s-a întreprins nimic. De aceea propunem echivalarea utilizării resurselor administrative cu corupția electorală. Termenii de examinare a contestațiilor privind utilizarea resurselor administrative trebuie să fie cât mai restrânși.
2. Președintele țării și demnitarii nu au ce căuta în campanie!
Trebuie să fie neutri! Dacă în Europa așa ceva e de neimaginat, la noi se face show politic pe spatele instituțiilor statului! Reamintim cazurile când unii miniștri, fiind în funcție au făcut agitație electorală pentru partidul de guvernare, chiar dacă acești demnitari nu au avut nici o calitate în procesul electoral.
3. Deschiderea secțiilor de vot peste hotare nu a fost pentru a asigura dreptul, egal la vot al tuturor cetățenilor Republicii Moldova aflați în străinătate, ci doar strict în interesul partidului aflat la guvernare! Pentru a evita asemenea situații, așa cum am anunțat în cadrul campaniei electorale vom propune introducerea votului prin internet (votul electronic).
4. Bugetul de stat a fost utilizat ca buget de campanie pentru promovarea partidului de guvernare, doar unul din exemple - așa numita campanie de informare ,,Moldova Poate,, începută în luna mai pentru care s-au alocat 5 milioane de lei din bugetul de Stat. Deși Codul electoral spune foarte clar: campania electorală începe cu 30 de zile înaintea alegerilor. Fondurile publice au fost folosite în coruperea electorală. Sub pretextul unor programe sociale, dar în realitate a fost aceiași corupere electorală utilizând banii publici. Asta trebuie interzis expres în lege, așa cum este și în mai multe state.
5. CEC trebuie să devină o instituție independentă – funcțional, financiar și decizional. Altfel, va rămâne o anexă a celor aflați la putere. Partidul Nostru va propune o nouă modalitate de desemnare a membrilor CEC pentru a asigura independența reală a acestei instituții.
6. Contestațiile electorale trebuie să aibă o cale clară, termene previzibile și soluții reale. Nu labirinturi birocratice!
7. Finanțarea campaniilor a fost un adevărat haos. Trebuie o reglementare strictă pentru a bloca implicarea terților și a fundațiilor de buzunar!
8. Este necesară crearea unui Consiliu Consultativ Electoral, format din reprezentanți CEC, societate civilă și observatori naționali și internaționali, care să monitorizeze și să propună reforme între scrutine!
9. Este necesar de revizuit legislația privind rolul organizațiilor non-guvernamentale în procesul electoral. Pentru a evita agitația electorale mascată, influențarea și inducerea în eroare a alegătorilor, vom asigura activitatea ONG-urilor, conform celor mai bune practici democratice.
„Noi, Partidul Nostru, vom veni în perioada următoare cu propuneri legislative concrete pentru fiecare dintre aceste probleme. Le vom consulta public și le vom promova activ în Parlament și în societate!”, a încheiat Alexandr Berlinschii.
În acest context, Renato Usatîi a spus că Alexandr Berlinschii, deputat al Partidului Nostru, este cel mai potrivit să îmbunătățească legislația electorală și să prevină haosul din recentele alegeri parlamentare.
„Toți concurenții electorali – atât cei care au ajuns în Parlament, cât și cei care nu au ajuns – cunosc foarte bine activitatea domnului Berlinschi de mulți ani. El este cea mai indicată persoană pentru a face niște reguli clare pentru organizarea unor alegeri corecte și pentru îmbunătățirea legislației electorale, și nu haosul pe care l-am avut în recentele alegeri parlamentare”, a declarat Renato Usatîi.
Renato Usatîi se retrage din Comisia de securitate națională a Parlamentului
Deputatul Renato Usatîi a anunțat că va solicita retragerea sa din Comisia securitate națională, apărare și ordine publică a Parlamentului, unde deține funcția de vicepreședinte. Anunțul a fost făcut de către parlamentar în cadrul ședinței legislativului, transmite IPN.
(VIDEO) Renato Usatîi: Partidul Nostru susține creditele pentru dezvoltare, dar cere transparență totală!
Partidul Nostru va susține întotdeauna creditele contractate pentru dezvoltarea țării, pentru investiții reale în economie și pentru proiecte care aduc beneficii concrete cetățenilor. Agricultura are nevoie de sisteme moderne de irigare, infrastructură și tehnologii noi, iar asemenea investiții trebuie încurajate. Și, totodată, fiecare credit pentru dezvoltare trebuie să aducă rezultate reale și să fie însoțit de transparență deplină.
„Nu aveți ce căuta în această ședință” Munteanu, schimb dur de replici cu lidera patronatelor Ana Groza
Premierul Alexandru Munteanu a avut un schimb dur de replici cu președinta Confederației Naționale a Patronatului, Ana Groza, în cadrul ședinței Guvernului, pe marginea modificărilor legislative promovate prin Legea nr. 164 și a consultărilor cu mediul de afaceri.