Concursul pentru șefia Moldtelecom, suspendat de APP
Agenția Proprietății Publice (APP) anunță suspendarea concursului pentru funcția de director general al S.A. „Moldtelecom”, în urma unei decizii adoptate de Comisia de selectare în ședința din 3 iulie 2026.
Potrivit APP, hotărârea a fost luată după examinarea solicitării formulate de prim-ministrul Republicii Moldova în ședința Guvernului din 1 iulie, precum și în baza prevederilor Regulamentului care reglementează desfășurarea concursului, notează politik.md.
Instituția precizează că suspendarea are un caracter exclusiv procedural și nu reprezintă o constatare privind existența unor nereguli în procesul de selecție.
„Suspendarea concursului reprezintă o măsură cu caracter procedural și nu constituie o concluzie cu privire la legalitatea sau corectitudinea etapelor desfășurate până în prezent”, se arată în comunicatul APP.
Totodată, membrii Comisiei au reiterat că procedura de concurs s-a desfășurat în conformitate cu prevederile regulamentare și cu cerințele legale privind transparența și informarea publicului.
Comisia a decis ca toți candidații înscriși în concurs să fie informați oficial despre suspendarea procedurii. Concursul va rămâne suspendat până la clarificarea tuturor circumstanțelor relevante, iar modalitatea și termenul de reluare vor fi stabilite ulterior.
Agenția Proprietății Publice a dat asigurări că va continua să informeze opinia publică despre evoluțiile acestui proces și măsurile adoptate, subliniind angajamentul pentru transparență în desfășurarea concursului pentru conducerea operatorului național de telecomunicații.
Ambuteiajele sufocă din nou capitala – Ceban cere Guvernului intervenția Poliției Rutiere „Nu avem ce împărți decât problemele oamenilor”
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, critică modul în care autoritățile centrale gestionează traficul rutier din capitală și cere Guvernului să aplice și în zilele obișnuite măsurile de fluidizare folosite atunci când în oraș sunt organizate vizite ale delegațiilor oficiale.
PAS cere clarificări privind reparația podului de la Circ: „Din ce bani se face și ce fel de lucrări vor fi executate?”
Vicepreședintele fracțiunii PAS din Consiliul Municipal Chișinău, Dumitru Ivanov, cere Primăriei Capitalei să ofere mai multe informații despre lucrările de reparație a podului de pe bd. Renașterii Naționale, din zona Circului. Reacția vine după ce primarul Ion Ceban a anunțat că intervențiile vor începe la mijlocul lunii septembrie și ar urma să fie finalizate până la sfârșitul anului.
Ion Andronic, promovat la Ministerul Energiei. Tofan: «CV foarte impresionant»
Ion Andronic, șeful Direcției Energie Electrică din cadrul Ministerului Energiei, a fost propus de ministrul Dorin Junghietu pentru funcția de secretar general adjunct al instituției, începând cu 1 septembrie.