Angajații Poliției de Frontieră au obținut rezultate remarcabile la „Campionatul Balcanic de Box”
Doi polițiști de frontieră au reprezentat cu mândrie Republica Moldova la „Campionatul Balcanic de Box”, desfășurat în perioada 13-19 octombrie 2025, în orașul Pale, Bosnia și Herțegovina.
Davron Bozorov a cucerit locul II, iar Andrei Zaplitnîi a obținut locul III, demonstrând nu doar forță și tehnică, ci și spiritul de echipă și perseverența care definesc Poliția de Frontieră.
Participarea la acest campionat a reunit sportivi din mai multe state ale regiunii balcanice, iar polițiștii de frontieră au reușit să se impună prin disciplină, curaj și dorința de afirmare pe plan internațional.
Pentru Poliția de Frontieră, aceste rezultate reprezintă o dublă reușită, sportivă și profesională, confirmând faptul că valorile instituției se reflectă atât în activitatea zilnică de protejare a frontierei de stat, cât și în performanțele obținute pe arena sportivă.
Poliția din Moldova și Europol își consolidează cooperarea împotriva criminalității transfrontaliere
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a avut o întrevedere cu Jean-Philippe Lecouffe, director executiv adjunct pentru operațiuni al Europol. Discuțiile s-au axat pe consolidarea cooperării operaționale și pe intensificarea acțiunilor comune împotriva criminalității organizate transfrontaliere.
A pierdut controlul motoblocului și a rămas prins sub utilaj. Bărbatul a suferit arsuri grave
Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri grave prin frecare, după ce a fost implicat într-un accident cu un motobloc. Medicii spun că este primul caz de acest fel întâlnit în instituție.
Polițiștii ar putea munci legal și în sectorul privat. MAI pregătește noi reguli
Funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne ar putea avea dreptul să desfășoare activități remunerate în sectorul privat, în afara orelor de program. Propunerea se regăsește într-un proiect de lege elaborat de MAI, care prevede modificarea Legii privind funcționarul public cu statut special.