Un judecător brazilian ordonă retragerea la nivel mondial a unui cântec de Adele pentru plagiat
Un judecător brazilian a ordonat ca un cântec al superstarului pop britanic Adele, „Million Years Ago”, să fie retras la nivel mondial - inclusiv de pe serviciile de streaming - din cauza unei plângeri de plagiat din partea unui compozitor brazilian.
Ordonanţa ameninţă filialele braziliene ale Sony şi Universal, casele de discuri ale lui Adele, cu o amendă de 8.000 de dolari „pentru fiecare act de nerespectare”.
Cu toate acestea, companiile muzicale mai pot face apel la decizie.
Ordonanţa judecătorească a fost emisă vineri de judecătorul Victor Torres, de la cel de-al şaselea tribunal comercial din Rio de Janeiro, în aşteptarea continuării activităţii în acest caz de plagiat.
Ordonanţa sa preliminară, obţinută luni de AFP, obligă Sony şi Universal să înceteze „imediat şi la nivel mondial, să utilizeze, să reproducă, să editeze, să distribuie sau să comercializeze melodia „Million Years Ago”, prin orice modalitate, mijloc, suport fizic sau digital, streaming sau platformă de partajare”.
„Este un reper pentru muzica braziliană, care... a fost adesea copiată pentru a compune hituri internaţionale de succes”, a declarat pentru AFP Fredimio Trotta, avocatul compozitorului brazilian Toninho Geraes, care a depus plângerea de plagiat.
Trotta a declarat că firma sa va depune eforturi săptămâna aceasta pentru a se asigura că posturile de radio şi televiziune şi serviciile de streaming din întreaga lume sunt avertizate cu privire la hotărârea braziliană.
Clientul său, Geraes, susţine că melodia din 2015 a lui Adele a plagiat muzica din clasicul său samba „Mulheres” (Femei), înregistrat de cântăreţul brazilian Martinho da Vila pe un album de succes din 1995.
Geraes cere în instanţă redevenţe pierdute, daune morale în valoare de 160.000 de dolari, precum şi creditul de compozitor pe piesa lui Adele.
Sony Brazil a declarat că „nu are nicio declaraţie de făcut în acest moment”, în timp ce Universal Music Brazil nu a răspuns imediat.
Trotta a declarat că interdicţia ar trebui să aibă un efect descurajant asupra cântăreţilor şi caselor de discuri străine care doresc să fure melodii braziliene.
„Producătorii şi artiştii internaţionali care au muzica braziliană 'pe radarul lor' pentru o posibilă utilizare parazitară se vor gândi de două ori, având în vedere această decizie”, a declarat avocatul.
Adele a fost, de asemenea, acuzată de plagiat de fanii muzicii turceşti cu piesa „Million Years Ago” în 2015. Aceştia au susţinut că melodia este similară cu a unui cântăreţ kurd, Ahmet Kaya, numit „Acilara Tutunmak” („Clinging to Pain”) din 1985.
Kaya a murit în exil în Franţa în 2000, iar văduva sa a declarat că este puţin probabil ca o vedetă mondială precum Adele să facă aşa ceva.
Brazilia este semnatară a Convenţiei de la Berna din 1886, care prevede protecţia internaţională a operelor protejate prin drepturi de autor.
sursa: news.ro
Ion Ceban: Statul are datorii de 15 milioane de lei față de Primărie pentru întreținerea Dispensarului de Narcologie
Ion Ceban, afirmă că Dispensarul Republican de Narcologie ocupă clădiri și terenuri ale Primăriei Chișinău, fără să achite costurile de întreținere. Într-o declarație pe rețelele de socializare, edilul susține că statul are datorii la bugetul municipalității, scrie Realitatea.MD.
Chuck Norris a murit. Actorul american avea 86 de ani
Chuck Norris a murit joi în Hawaii, a anunțat familia sa într-un mesaj publicat pe Instagram. Potrivit publicației mondene americane TMZ, el era internat într-un spital din Hawaii.
Studiu: Persoanele care au câini trăiesc mai mult și sunt mai sănătoase
Decenii întregi de studii spun că a avea un câine este un lucru excelent nu doar pentru psihicul stăpânului, ci mai ales pentru sănătatea corpului. În numeroase studii, compania unui câine este asociată cu o mai bună sănătate a inimii și, per ansamblu, o speranță de viață semnificativ mai mare decât în cazul persoanelor care nu au un câine.
Comentarii facebook