Marijuana și semințe de cânepă în valoare de 150.000 de lei, găsite la doi bărbați, în nordul Moldovei
Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii Poliției de Frontieră, anunță ridicarea a circa jumătate de kilogram de marijuana și peste 70 semințe de cânepă de la doi bărbați din raionul Edineț.
Potrivit estimărilor, pe piața neagră cantitatea de droguri care nu va mai putea fi vândută, ar costa circa 150.000 lei. De asemenea, în cadrul perchezițiilor din raion, au fost ridicate și unelte artizanale pentru consumul canabisului care prezentau urme de rășină de canabis.
Liderul celor doi este un bărbat trecut de vârsta pensionării, condamnat anterior tot pentru infracțiune legată de droguri, încă-și ispășește pedeapsa condiționat, după ispășirea ei câțiva ani în închisoare. Prin urmare, ca să nu intre din nou în vizorul autorităților de drept și astfel să evite revenirea în închisoare, acesta l-a convins pe un alt bărbat, cu vârsta sub 40 de ani, să cultive plantele de marijuana, în scopul vânzării.
Prin urmare, după ridicarea drogurilor de la aceștia, oamenii legii le-au atribuit statutul de bănuit, continuând investigarea faptelor acestora, timp în care până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale aceștia beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Tânăr de 23 de ani din raionul Florești, prins cu zeci de pachețele de hașiș
Un tânăr de 23 de ani din satul Gura Căinarului, raionul Florești, a fost depistat de polițiști având asupra sa zeci de pachețele ce conțineau o substanță suspectată a fi hașiș.
Motociclist rănit în urma unui accident pe o stradă din Chișinău
Un motociclist a ajuns la spital, după ce a fost implicat într-un accident rutier. Cazul a avut loc în această după-amiază, în jurul orei 18:20, pe strada Uzinelor din capitală.
(VIDEO) Un șofer a ajuns la spital, după ce s-a răsturnat cu mașina, la Codru
Un șofer a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce i s-ar fi făcut rău în timp ce se afla la volan și a produs un accident. Cazul a avut loc în amiaza zilei, în jurul orei 13:45, pe o stradă din orășelul Codru, municipiul Chișinău.