OPINII // Eugen Luchianiuc: Ei insistă să o discrediteze pe Maia Sandu…

„De dimineață amintit de monologul meu la emisiunea lui Gonța, ”Puterea a Patra”, cu privire la #licitațieAeroport. Acolo Gheorghe m-a întrebat de al doilea mandat al Maiei Sandu și pe mine m-a dus vorba la acea licitație mirifică pe care Agenția Proprietății Publice o desfășoară din luna ianuarie.Încep a crede că sunt oameni acolo, în interiorul nucleului de luare a deciziilor, special puși ca să îi facă rău imaginii Președintei”, scrie bloggerul Eugen Luchianiuc pe blogul său.

publicat de Vadim Ungureanu
vineri, 16 august 2024, 13:03
Maia Sandu

„Nu știu dacă ați citit, dar ieri, cei de la Agenția Proprietății Publice au anunțat că vor continua sezonul 3 al licitațiilor și companiile vor avea posibilitate, timp de 4 zile, de pe 5 septembrie până pe 9 să depună documentele.

Doar risc să vă amintesc că majoritatea cantorelor au luna august plină de concedii. Ei dar… de unde să se gândească cei de la Agenția Proprietății Publice mânați de #andreispînu de asta. Ei oricum știu bine că cei de la Lagardère au deja mobila cumpărată și vor fi gata să opereze imediat după semnarea contractului de arendă, pe 5 ani, a spațiilor.

Și încă ceva, acolo la aeroport, acum, e oleacă de haos. Generat de concediile moldovenilor și de faptul că diaspora revine acasă în august.

Aeroportul este, grație insistenței celor de la Guvernare, asociat cu #năPASta. Asociat cu faptul că ei au ”întors” aeroportul statului și anume statul îl operează”.

Cum credeți, cu ce impresii va reveni diaspora în Europa și nu doar, după ce au vizitat aeroportul. Opinii despre asta citiți multe pe net, eu am găsit una azi și am și pus-o pe Telegram.

 Luchianiuc mai scrie cu referire la surse din cadrul Guvernului că luni, Roman Cojuhari, cel mai probabil din proprie inițiativă, intenționează să pună în aplicare o decizie personală (ordin semnat recent) privind preluarea forțată a Gărilor Auto. 

„El face această  #năPAStă pentru a acoperi alte prostii ce se fac acum.

Omul se pare că nu realizează faptul că generează un scandal care ar putea costa statul între 600 de milioane și 1 miliard de lei. Asta cei de la Gările Auto au investit atâta cât a fost valabil contractul. Istoria e că acum merge proces de judecată și sunt șanse ca banii ăștia să fie achitați daune din buzunarul tuturor.

August e luna atacurilor rider în Moldova. O știm cu toții de pe timpul lui Plahotniuc. Ieri a fost anunțat unul, iar luni se preconizează o lovitură la autogări.

Presa de partid a fost informată să pregătească titluri de genul: “Gările Auto au fost întoarse în gestiunea statului.” Am impresia că am mai auzit asta undeva, nu? Cum acolo la Aeroport? 🙂

Ceea ce presa nu va menționa este că pentru preluarea gândită de Cojuhari nu va fi aplicată nicio hotărâre judecătorească, așa cum ar fi legal și contractual.

Turnați jin și dați găluște... Luni se toarnă undeva.

Doar că va achita norodul.

Da lui Cojuhari îi e po..., el își face interesele lui sau... poate el pentru altcineva lucrează doar pentru a face rău”

(VIDEO) Partidul Nostru inițiază moțiunea simplă privind politica fiscală promovată de ministrul Finanțelor și o propune spre semnare tuturor deputaților

Fracțiunea parlamentară a Partidului Nostru inițiază moțiunea simplă împotriva politicii fiscale promovate de ministrul Finanțelor prin proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027 și o propune spre semnare tuturor deputaților din Parlament. Formațiunea susține că documentul depășește cadrul unor simple ajustări tehnice și reprezintă, în realitate, o reformă fiscală amplă, cu impact major asupra economiei naționale, mediului de afaceri și nivelului de trai al cetățenilor.

CEDO a înregistrat oficial cererea depusă de PLDM cu privire la privarea formațiunii de posibilitatea efectivă de a participa la competiția electorală

Partidul Liberal Democrat din Moldova informează opinia publică despre faptul că Curtea Europeană a Drepturilor Omului a înregistrat oficial cererea depusă de PLDM împotriva Republicii Moldova, atribuindu-i numărul de dosar 30421/25. Cererea vizează neadmiterea PLDM în procesul electoral aferent alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025 și privarea formațiunii de posibilitatea efectivă de a participa la competiția electorală.