Un adolescent a vrut să-și cumpere mașină, dar ar fi fost jefuit de peste 10 mii de Euro în Chișinău
Un adolescent a fost jefuit de peste 10 mii de Euro de persoane necunocuste, după ce s-ar fi dus să se vadă cu vânzătorul unui automobil. Incidentul a avut loc în seara zilei de 3 Aprilie curent în sectorul Buiucani al capitalei.
Potrivit surselor PulsMedia.MD, este vorba despre un adolescent de 17 ani, originar din Chișinău, care la data de 3 Aprilie, în jurul orei 20:50, s-a dus cu sora sa mai mare, o tânără în vârstă de 31 de ani, să se vadă cu o persoană care vindea un automobil de marca Honda CR-V.
Cei trei s-au întâlnit pe strada Alba-Iulia, iar samsarul le-a prezentat automobilul care era în parcare. Aceștia s-au înțeles să cumpere mașina la un preț de 15 000 de Euro.
Adolescentul împreună cu tânără s-au dus acasă ca să-și convingă tatăl ca să le dea pentru procurarea mașinii, iar câteva ore mai târziu, în jurul orei 23:00, au stabilit o nouă întrevedere cu vânzătorul mașinii, dar deja pe altă adresă.
Adolescentul și cu sora sa s-au dus pe strada Piața Unirii 1, adresa indicată de individul care a scos automobilul Honda la vânzare.
Tânăra ar fi rămas în mașina ei, iar adolescentul, cu cele 15 000 de Euro la el, pe care îi luase de la tătăl său pentru Honda, s-a deplasat spre blocul de locuințe ca să bată palma cu vânzătorul și să-și ia mașina. Însă, peste aproximativ 15 minute, adolescentul s-a întors speriat la mașina în care se afla sora sa mai mare și i-ar fi zis că a fost jefuit de gentuța cu cele 15 mii de Euro.
Cei doi s-au pornit spre casă, iar câteva minute mai târziu s-ar fi întors la fața locului și au solicitat intervenția poliției.
Solicitată telefonic, Natalia Stati, ofițerul de presă al Poliției Capitalei a confirmat cazul epntru PulsMedia.MD și a declarat că oamenii legii încă nu au identificat un suspect în acest caz.
Totodată, Stati a ținut să menționeze că angajații IP Buiucani au înregistrat un material pe acest caz în cadrul căriuia urmează să se stabilească toate circumstanțele.
(VIDEO) Carambol nocturn pe o stradă din Chișinău. Lexus și Porsche, grav avariate de un vitezoman cu Renault
Trei mașini au fost avariate, după ce un tânăr a depăși limita de viteză și nu a încăput într-o curbă. Accidentul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 23:37, pe strada Albișoara din capitală.
(VIDEO) Un bărbat a încercat să fugă din țară, după ce a fost coandamnat pentru trafic de droguri
Un bărbat de 57 de ani, condamnat la 1 iulie curent de Judecătoria Chișinău- sediul Buiucani, la 9 ani de închisoare pentru infracțiuni legate de traficul de droguri în proporții deosebit de mari, a încercat să se eschiveze de la executarea pedepsei.
(VIDEO) Droguri în valoare de sute de mii de lei, scoase din circuit. Trei tineri au fost reținuți de polițiștii antidrog
Polițiștii Direcției Antidrog a Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu polițiștii și procurorii din sectorul Botanica, au destructurat o grupare infracțională specializată în distribuirea drogurilor în Chișinău și suburbii.