Cursă de coșmar. Un bărbat a murit după ce s-a accidentat într-un roller coaster
Un bărbat care a fost găsit inconștient, după ce a urcat într-un roller coaster din cel mai nou parc al Universal Orlando Resort, a murit din cauza unor răni grave provocate de un impact puternic, a anunțat joi medicul legist.
Joshua Stephany, medicul legist al zonei Orlando, a stabilit că decesul a fost un accident în urma autopsiei efectuate. Declarația nu a oferit detalii despre natura leziunilor și nici locul unde au fost produse.
Bărbatul, aflat în jurul vârstei de 30 de ani, a fost găsit inconștient după ce s-a dat în roller coasterul din Epic Universe, miercuri, a precizat Biroul Șerifului din comitatul Orange, Orlando. El a fost transportat la spital, unde a fost declarat decedat, potrivit CNN.
Roller coasterul implicat este Stardust Racers, au precizat oficiali ai Universal într-un comunicat. Pe site-ul resortului, atracția este descrisă drept „o cursă palpitantă cu lansare dublă, care atinge viteze incredibile de până la 100 km/h”.
„Suntem devastați de acest eveniment tragic și transmitem cele mai sincere condoleanțe familiei persoanei decedate”, a spus un purtător de cuvânt al Universal Orlando Resorts. „Colaborăm pe deplin cu autoritățile din comitatul Orange în ancheta aflată în desfășurare. Zona rămâne închisă.”
După publicarea raportului autopsiei, Universal a transmis că nu poate comenta mai mult decât în declarația anterioară, din cauza investigației în curs.
Cele mai mari parcuri tematice din Florida sunt exceptate de la inspecțiile de siguranță realizate de stat, spre deosebire de locațiile mai mici și de târgurile itinerante. În schimb, giganții precum Walt Disney World și Universal își fac singuri verificările și au protocoale proprii, însă trebuie să raporteze statului orice accident sau deces.
Incidente în lanț la Disney World
În al doilea trimestru al acestui an au fost raportate o duzină de incidente la Disney World, Universal și SeaWorld Orlando. Printre acestea: o femeie de 78 de ani care a leșinat pe un carusel pentru copii la SeaWorld și o femeie de 87 de ani cu afecțiuni preexistente care și-a pierdut cunoștința după ce a urcat în atracția Dinosaur la Disney’s Animal Kingdom.
De la deschiderea Epic Universe, în mai, au fost raportate trei incidente. Tot în mai, un bărbat de 63 de ani cu probleme medicale preexistente a acuzat amețeli și „o stare de conștiință alterată”, iar o femeie de 47 de ani, tot cu probleme medicale, a avut „tulburări vizuale” și amorțeală, după curse separate în roller coasterul Stardust Racers.
În plus, un bărbat de 32 de ani a avut dureri toracice după ce a încercat atracția Hiccup’s Wing Gliders, potrivit Departamentului pentru Agricultură și Servicii pentru Consumatori din Florida.
Sursa: adevărul.ro
(VIDEO) Inundații devastatoare în Spania: cel puțin cinci morți, mii de evacuați și peste 100.000 de elevi fără cursuri
Cel puțin cinci persoane au murit, iar mii de locuitori au fost evacuați în estul Spaniei, după ce furtuna Adam a provocat ploi torențiale, inundații masive și revărsarea mai multor râuri. Regiunea Valencia se numără printre cele mai afectate zone.
Zelenski a sosit în Norvegia pentru a se întâlni cu Witkoff şi cu preşedintele Finlandei, după ce Trump a afirmat că Rusia s-a comportat rezonabil în privinţa Ucrainei
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a ajuns marţi la Oslo pentru a se întâlni cu trimisul special al SUA, Steve Witkoff, în încercarea de a repara relaţiile cu Washingtonul, care s-au deteriorat brusc în ultimele două săptămâni, pe măsură ce preşedintele Donald Trump a curtat din ce în ce mai mult Moscova, relatează Reuters.
Bursele mondiale înregistrează scăderi puternice, iar prețul petrolului depășește 110 dolari pe baril
Piețele financiare internaționale au înregistrat marți, 20 octombrie 2026, scăderi semnificative, pe fondul îngrijorărilor privind investițiile masive în inteligența artificială și al creșterii accelerate a prețurilor petrolului.