Investiții în zootehnie: 17,3 milioane USD mobilizați prin proiectul AGGRI
Zece fermieri din Republica Moldova au beneficiat de granturi în cadrul Programului AGGRI și au reușit să mobilizeze investiții în valoare totală de peste 17,3 milioane USD, din care 7,8 milioane USD reprezintă granturi oferite prin proiectul finanțat de Banca Mondială.
Cu aceste resurse, fermierii au inițiat proiecte ce marchează modernizarea sectorului zootehnic: construcția și modernizarea fermelor de bovine; amenajarea gropilor pentru dejecții, în conformitate cu standardele europene de mediu; procurarea bovinelor de rase înalte productive.
Pe lângă beneficiarii deja contractați, alți 3 fermieri au fost selectați recent de Comisia de Evaluare și Selectare, aflându-se în etapa de semnare a contractelor de grant. Investițiile planificate de aceștia însumează 5,26 milioane USD, dintre care 2,09 milioane USD urmează a fi acoperite prin granturi AGGRI.
Programul de granturi AGGRI reprezintă o componentă cheie a Proiectului „Investiții pentru Guvernanță, Creștere și Reziliență în Agricultură” (AGGRI), implementat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare prin Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Agriculturii (UCIMPA), cu sprijinul Băncii Mondiale.
Proiectul, aflat în desfășurare până în anul 2029, continuă să creeze oportunități pentru fermierii din sectorul zootehnic, facilitând accesul la finanțare pentru investiții în ferme moderne, aliniate standardelor internaționale de bunăstare a animalelor și protecție a mediului.
Comerț, taxi, narghilea: Ce alte domenii vor fi vizate de controalele fiscului în septembrie
Serviciul Fiscal de Stat (SFS) va desfășura, în luna septembrie, controale fiscale prin metoda verificării operative, orientate prioritar spre mai multe domenii de activitate economică.
Fiscul nu iartă nici prezervativele! TVA de 20% din 2027
Mănușile medicale, prezervativele, tampoanele, absorbantele și cupele menstruale riscă să fie taxate cu TVA de 20% începând cu anul 2027, după ce aceste produse nu mai figurează în lista bunurilor pentru care proiectul noii politici fiscale păstrează cota redusă de 8%. Camera de Comerț Americană din Moldova (AmCham) cere Ministerului Finanțelor să reintroducă expres aceste categorii în lista produselor taxate cu 8%.
10 milioane de euro amendă pentru bănci în cazuri de spălare de bani. Criptoactivele și fotbalul intră sub control
Amenzi de până la 10 milioane de euro pentru bănci, reguli noi pentru criptoactive și obligații suplimentare pentru cluburile profesioniste de fotbal. Sunt câteva dintre prevederile celor două proiecte de lege elaborate de Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, care propun modificări importante în sistemul de prevenire și combatere a spălării banilor, finanțării terorismului și finanțării proliferării.