Criza din construcții se adâncește! Investițiile în locuințe au căzut cu 13,5%

Investițiile în active imobilizate realizate în Republica Moldova au însumat 6,2 miliarde de lei în primul trimestru al anului 2026, în scădere cu 2,4% față de aceeași perioadă a anului trecut, arată datele publicate de Biroul Național de Statistică.

publicat de Vadim Ungureanu
marți, 2 iunie 2026, 19:34
Cladire in construcție

Potrivit BNS, investițiile în imobilizări corporale au constituit 5,74 miliarde de lei, înregistrând o diminuare de 1,5%, în timp ce investițiile în imobilizări necorporale au coborât cu 13,2%, până la 435,3 milioane de lei, scrie bani.md. 

Cea mai mare parte a investițiilor a fost direcționată către mașini și utilaje, care au atras 2,13 miliarde de lei, reprezentând peste o treime din totalul investițiilor. Acest segment a înregistrat o creștere modestă de 1% comparativ cu primul trimestru din 2025.

Creșteri au fost consemnate și la investițiile în mijloace de transport, care au avansat cu 6,8%, până la 884 milioane de lei, precum și la clădirile nerezidențiale, unde investițiile au urcat cu 3,5%, până la aproape 777 milioane de lei.

În schimb, sectorul construcțiilor rezidențiale a înregistrat una dintre cele mai accentuate scăderi. Investițiile în locuințe s-au redus cu 13,5%, până la 792,4 milioane de lei. De asemenea, investițiile în construcții inginerești au scăzut cu 11,8%, coborând la 461,8 milioane de lei.

Datele statistice sugerează că investitorii au continuat să aloce resurse pentru modernizarea echipamentelor și achiziția de mijloace de transport, în timp ce proiectele de infrastructură și dezvoltările rezidențiale au încetinit la începutul anului.

În total, investițiile în mașini și utilaje, mijloace de transport și clădiri nerezidențiale au reprezentat peste 61% din toate investițiile realizate în active imobilizate în perioada ianuarie-martie 2026.

Republica Moldova ar putea cumpăra gaze mai ieftine din Ucraina. Chișinăul negociază prețul și cantitățile

Republica Moldova ar putea cumpăra gaz din Ucraina, la un preț mai avantajos decât cel de pe bursă. Chișinăul negociază deja cu autoritățile de la Kiev, care au ridicat recent interdicția de export. Ucraina dispune în prezent de un surplus de aproape cinci miliarde de metri cubi de gaze. Guvernul nu precizează deocamdată ce cantități ar putea cumpăra și la ce preț, dar mizează pe o ofertă mai bună decât cea de pe piețele internaționale.

Yandex Go este pregătită să coopereze cu autoritățile din R. Moldova: datele utilizatorilor sunt prelucrate pe servere din UE

Reprezentanții companiei Yandex Go declară că sunt deschiși spre dialog cu autoritățile Republicii Moldova și confirmă că datele cu caracter personal ale utilizatorilor serviciului sunt prelucrate pe servere aflate pe teritoriul Uniunii Europene. Compania a venit cu aceste precizări în contextul deciziei autorităților de a iniția o evaluare aprofundată a activității platformei.