Tânăr de 18 ani, accidentat de un automobil pe o stradă din Chișinău

Un pieton a ajuns la spital, după ce a fost lovit de un automobil. Cazul a avut loc sâmbăta seara, 13 decembrie, în jurul orei19:35, pe strada Calea Orheiului din municipiul Chișinău.

publicat de Vadim Ungureanu
luni, 15 decembrie 2025, 09:17
Poliție

Solicitată telefonic, Svetlana Scripnic, ofițerul de presă al Poliției Capitalei, a declarat pentru PulsMedia.MD că 

 la fața locului, o conducătoare auto în vârstă de 28 de ani, aflată la volanul unui automobil de marca Toyota, a tamponat un pieton în vârstă de 18 ani, în timp ce acesta traversa strada regulamentar, pe trecerea de pietoni nedirijată.


În urma impactului, pietonul a suferit traumatisme și a fost transportat la o instituție medicală pentru investigații și acordarea îngrijirilor necesare.

 Toate circumstanțele exacte ale producerii accidentului urmează a fi stabilite în cadrul anchetei.. 

(VIDEO) Șef MAI bănuit de trafic de influență. 1.200 de euro pentru dreptul de ședere în Moldova

Un grup de persoane, printre care și un șef de secție din cadrul Inspectoratului General pentru Migrație al MAI, este documentat de autorități într-o cauză penală privind traficul de influență. O persoană a fost reținută și plasată ulterior în arest preventiv pentru 30 de zile, iar angajatul instituției figurează în dosar în calitate de bănuit.

IGP se spală pe mâini de crima de la Măgdăcești: Cernăuțeanu: „Poliția și-a îndeplinit toate atribuțiile

Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, susține că polițiștii și-au îndeplinit toate atribuțiile în cazul tragediei de la Măgdăcești, însă admite că există o breșă în modul în care sunt monitorizate brățările electronice. Potrivit lui, până la producerea tragediei, Poliția nu a primit nicio alertă sau sesizare privind încălcarea ordonanței de protecție.