„Medicii nu sunt de vină”: Nemerenco știe rezultatele anchetelor pe cazurile gravidelor decedate la Edineț și Drochia, dar nu vrea să le facă publice

Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a explicat de ce durează atât de mult anchetele pe cazurile femeilor gravide decedate recent în nordul țării. Totodată, oficiala a mărturisit că știe deja care sunt rezultatele, dar nu a vrut să le facă publice înainte de finalizarea tuturor expertizelor. „Medicii nu sunt de vină”, a precizat ministra, în cadrul emisiunii La 360 de grade de la Radio Moldova.

publicat de Vadim Ungureanu
marți, 18 februarie 2025, 08:08
AN

„S-au deschis anchete pe cazurile femeilor decedate, dar și a celei care urma să nască și la ce etapă sunt acestea?”, a fost întrebată Ala Nemerenco.

„Anchetele de obicei se termină nu mai degrabă decât o lună - o lună și jumătate, deoarece în afară de expertiza medico-legală simplă, care are loc după secția cadavrului, este nevoie și de expertiza histologică și aceasta durează mai mult timp. Tocmai la sfârșitul tuturor investigațiilor, această comisie ajunge la un rezultat final care ar fi cauza de deces sau ce condiții anume au provocat această cauză de deces. Eu nu aș vrea să mă pronunț mult înaintea acestor anchete, deși cunosc rezultatele la ambele cazuri. Din păcate, lucrurile se întâmplă așa cum se întâmplă uneori, dar vreau să atrag atenția la subiectul mortalității materne în R. Moldova, mortalității în timpul nașterii sau până la naștere, în perioada de graviditate, aceste decese tot urmează acești indicatori. Vreau să îmi cer scuze de la persoanele care au avut aceste tragedii în familie acum sau ani în urmă, pentru că vom vorbi în termeni statistici și pentru ei poate fi dureros. RM a avut un indicator foarte înalt al mortalității materne, eu am atras atenția la aceasta de foarte mult timp și chiar de când am venit și era pandemia și eram axați pe alte subiecte, am atras atenția și în 2022 am avut foarte multe ședințe, inclusiv cu donatorii, ca să echipăm toate maternitățile cu echipamentele necesare și să instruim medici și în 2023 am semnat un ordin cu referire la mortalitatea maternă: cum analizăm acești indicatori, ce facem și cum prevenim mortalitatea maternă. Dacă RM avea 10-16 cazuri pe an, au fost câțiva ani în care au fost 5-6 cazuri pe an, noi în 2023-2024 am ajuns, pentru prima dată în istoria RM de la independență încoace, să avem cel mai jos indicator. Am înregistrat în 2024 două cazuri și în 2023 trei cazuri. Unele au fost cazuri de oncologie și a existat și graviditate. Am adus acest indicator la unul apropiat celor mai dezvoltate state, atunci când se întâmplă deces, să se întâmple din cauza unor situații inevitabile, în cazul în care nu putem face nimic”, a punctat ministra Sănătății, citată de Unimedia.INFO.

„În aceste două cazuri, în primul ar fi o situație acută rară, în celălalt caz, de la Drochia, admiteți că ar fi o greșeală și a medicilor?”, a precizat prezentatoarea.

„Nu, cazurile acute, când se întâmlă stop cardiac, infarct miocardic, nu țin de medici, țin de background, de starea de sănătate a omului, tot ce a avut el înainte. Fiecare din nou poate avea o stare acută de sănătate și să se întâmple cu noi ceva urgent și grav și nu e vinovat sistemul de sănătate”, a răspuns Nemerenco.

Totodată, ministra Sănătății a venit cu o reacție, după ce BCS a înaintat, în ședința de joi a Parlamentului o moțiune de cenzură politicilor ministerului pe care îl conduce. „Faptul că ei înaintează moțiune vine doar să demonstreze că noi ne facem lucrul foarte bine și deranjăm foarte mult opoziția, deoarece ei ar dori să arate prin aceste acțiuni ale lor scandaloase contrariul”, a declarat Ala Nemerenco.

BCS a înaintat, în ședința de joi a Parlamentului o moțiune de cenzură politicilor Ministerului Sănătății. Deputatul Vladimir Odnostalco a dat citire textului, de la tribuna centrală, dar a fost întrerupt de speakerul Igor Grosu: „Vine doamna ministră, o să aveți cea mai frumoasă discuție cu dumneaei”.

La începutul lunii februarie, ministra Sănătății, Ala Nemerenco, s-a arătat supărată pe jurnaliști, dar și pe cetățenii care „promovează valul de ură împotriva medicilor și sistemului medical” din Moldova. S-a întâmplat după mai multe cazuri de rezonanță, în care ministerul pe care îl conduce a fost rezervat în a oferi informații de interes public sau le-a oferit cu întârziere.

Ulterior, Ala Nemerenco și-a trecut supărarea de pe jurnaliști și cetățeni pe politicieni, după cazul Liubei Babuțchi, femeia de afaceri care a murit subit, în timpul unei operații estetice într-un salon de frumusețe. „Ce noroc pe toate partiduțele pentru care la alegeri nu votează nici măcar membrii lor, să le cadă vreo tragedie la mână ca s-o toace fără oprire zile la rând, poate iese ceva folos”, a scris ministra, pe rețele.

O femeie de 32 de ani, însărcinată cu al 3-lea copil, a murit în travaliu, pe 29 ianuarie, după două zile de internare în spital. Conform unui mesaj publicat de bloggerul Eugen Luchianiuc, apropiații acuză medicii că i-ar fi cerut bani pentru operația cezariană, pe care aceasta nu-i avea. „Din ce înțeleg trebuia să i se facă cezariană, însă am aflat că la ei cezariana costa 12000 lei în plic, in caz contrar te lasă pradă durerii și morții”, au scris apropiații familiei.

Poliția a anunțat că a fost deschis un proces penal pe cazul decesului femeii însărcinate cu al treilea copil, care a murit fiind în travaliu.

Soțul femeii însărcinate cu al treilea copil, care a murit la maternitatea de la Edineț, povestește că ea „a fost sănătoasă și a trecut toate controalele”. „La ora 3 mi-a trimis un mesaj pe WhatsApp că o doare tare. Medicii mi-au zis că la 6 a murit. Înseamnă ca ea s-a chinuit acolo vreo trei ore și ei nu au fost lângă ea”, a declarat acesta.

Ministerul Sănătății a anunțat că a inițiat o anchetă la maternitatea din Edineț, unde a decedat femeia însărcinată cu al treilea copil, fiind în travaliu.

Deși autoritățile promit o anchetă amănunțită, totuși circumstanțele decesului tinerei mame însărcinate cu al treilea copil, care a murit în travaliu la maternitatea de la Edineț, sunt încă neclare. Familia cere explicații și dezvăluie detalii de groază despre tragedie. „Sora ei, la morgă, era în șoc. Livia era vânătă, gura însângerată… Noi o așteptam cu bebelușul acasă, o săi ducem lipsa”, a mărturisit soacra femeii decedate.

Soacra răposatei mai spune că familia „cunoștea că trebuie să achite nașterea”, însă nu știe care este suma exactă care a fost preconizată spre achitare.

Totodată, s-a depistat că Poliția din Edineț a aflat despre decesul femeii însărcinate la maternitatea din oraș abia la amiază, deși aceasta murise între 6:00 și 7:00 dimineața, fiind lăsată singură în sala de naștere.

Un alt caz care a șocat societatea este decesul femeii însărcinate din Drochia, care și-a dat ultima suflare acasă, până la sosirea medicilor. Potrivit poliției, gravida avea 34 de săptămâni de sarcină și se afla la evidență la o clinică privată din Chișinău. Ultima vizită de monitorizare a sarcinii a avut loc pe 28 ianuarie. Medicul de familie a ajuns la domiciliul pacientei peste 6 minute, dar femeia nu prezenta semne de viață.

Ministerul Sănătății a venit cu mai multe detalii pe cazul tragic din Drochia, unde femeia însărcinată, în vârstă de 37 de ani, a decedat la domiciliu. „Fiul femeii a anunțat medicul de familie, după ce mama, în prezența lui, și-a pierdut cunoștința și a căzut. Concomitent, a fost solicitată ambulanța”, au menționat responsabilii.