(VIDEO) Dosarul de contrabandă cu produse din tutun se extinde: o nouă persoană identificată și 200 000 de țigarete ridicate
Investigațiile într-un dosar de contrabandă cu produse din tutun au condus ofițerii Serviciului Vamal la o nouă persoană și la o nouă captură în sudul țării. În continuarea acțiunilor desfășurate în cauza penală în care anterior au fost ridicate aproximativ 1 000 000 de țigarete, ofițerii Serviciului Vamal, sub conducerea PCCOCS, au identificat un alt bărbat, în vârstă de 48 de ani, care ar avea legătură cu schema investigată.
Noile informații acumulate în cadrul investigațiilor au stat la baza efectuării a patru percheziții în sudul Republicii Moldova.
În rezultat, au fost depistate și ridicate 20 de cutii cu 200 000 de țigarete cu filtru de marcă autohtonă, precum și 14 cutii cu 84 kg de tutun pentru narghilea, fără timbru de acciz.
Amintim că, în cadrul aceluiași dosar, anterior au fost efectuate trei percheziții, în urma cărora au fost ridicate aproximativ 1 000 000 de țigarete, depozitate în 100 de cutii și presupuse a fi destinate scoaterii ilegale din țară. Tot atunci, au fost ridicați aproximativ 600 de mii de lei, care ar proveni din activitatea infracțională, un mijloc de transport presupus a fi fost utilizat la comiterea infracțiunii, tehnică de calcul și alte obiecte relevante pentru documentarea cazului.
Investigațiile continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei și identificării tuturor persoanelor implicate. Bărbatul de 48 de ani este cercetat în stare de libertate și beneficiază de prezumția de nevinovăție, potrivit legii, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
(VIDEO) Membrii grupării „Kitaeț” puși la pământ de mascați în cimitirul din Bălți
Ofițerii Direcției investigații „Nord” a INI, cu suportul polițiștilor BPDS „Fulger”, au intervenit în Bălți, pentru a preveni o întâlnire planificată între membrii organizației criminale „Kitaeț”.
(VIDEO) Concubini – reținuți pentru exploatarea sexuală a femeilor în Chișinău, cu peste 10 percheziții desfășurate
Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției investigare criminalitate transfrontalieră, în comun cu ai Direcției urmărire penală a IGPF, sub conducerea procurorilor PCCOCS, au destructurat o rețea de trafic de persoane în Chișinău, cu reținerea a doi concubini implicați în calitate de organizatori ai unui grup infracțional.
(NEWS ALERT // SURSE) Percheziții CNA la în nordul R.Moldova. Șef IP Briceni ar fi fost reținut
Ofițerii Centrului Național Anticorupție ar fi descins în această dimineață cu percheziții la Inspectoratul de Poliție Briceni, susțin sursele PulsMedia.MD din nordul R.Moldova.