(VIDEO) Momentul producerii unui grav accident, soldat cu un mort și doi răniți, la Ungheni
O persoană a murit, iar altele două au ajuns la spital, după ce un automobil de marca BMW s-a izbit într-un camion. Tragedia a avut loc noaptea trecutǎ, în jurul orei 23:30, în Ungheni.
Din primele cercetări, oamenii legii au stabilit că un bărbat de 40 de ani, aflat la volanul unui camion, încărcat cu peste 20 de tone, intenționa să vireze spre o stație PECO.
În timp ce aștepta să se elibereze traseul din ambele sensuri, pentru a putea vira la stânga (într-un loc permis, conform indicatoarelor rutiere), camionul a fost lovit frontal de un BMW, condus de un bărbat de 37 de ani.
Preliminar impactul generat de deraparea BMW-ului a fost provocat de viteza peste limitǎ, neadaptatǎ condițiilor meteo.
În urma impactului, șoferul BMW-ului a decedat pe loc, iar pasagerii din mașinǎ, doi bărbați de 31 și 37 de ani au fost transportați la spital cu multiple leziuni.
Conducătorul camionului a fost testat la alcool, rezultatul fiind negativ.
Pe cazul dat a fost pornită o cauză penală, fiind stabilite toate circumstanțele.
(VIDEO) Șef MAI bănuit de trafic de influență. 1.200 de euro pentru dreptul de ședere în Moldova
Un grup de persoane, printre care și un șef de secție din cadrul Inspectoratului General pentru Migrație al MAI, este documentat de autorități într-o cauză penală privind traficul de influență. O persoană a fost reținută și plasată ulterior în arest preventiv pentru 30 de zile, iar angajatul instituției figurează în dosar în calitate de bănuit.
IGP se spală pe mâini de crima de la Măgdăcești: Cernăuțeanu: „Poliția și-a îndeplinit toate atribuțiile
Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, susține că polițiștii și-au îndeplinit toate atribuțiile în cazul tragediei de la Măgdăcești, însă admite că există o breșă în modul în care sunt monitorizate brățările electronice. Potrivit lui, până la producerea tragediei, Poliția nu a primit nicio alertă sau sesizare privind încălcarea ordonanței de protecție.
(VIDEO) Schemă de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 17 milioane de lei, deconspirată de SFS și PCCOCS
Ofițerii Direcției generale antifraudă din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, de comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), anunță despre deconspirarea unei scheme de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 17 milioane de lei.