Senatul USM, nemulțumit de un document al Guvernului. Instituția solicită „discuții consultative reale”
O inițiativă a Guvernului a nemulțumit senatul Universității de Stat din Moldova (USM). Mai exact, statul urmează să creeze Institutul Național de Management Public, prin separarea Institutului de Administrație Publică de USM. Instituția a emis un comunicat la acest subiect, menționând că acest lucru „va genera o majorare semnificativă a cheltuielilor administrative”.
„Senatul USM își exprimă dezacordul față de inițiativa de a separa Institutul de Administrație Publică (IAP) de universitatea noastră. Considerăm că acest demers contravine obiectivelor asumate prin reforma învățământului superior din anul 2022, care a condus la integrarea Academiei de Administrare Publică în structura USM, transmite Realitatea.MD.
Pe durata funcționării în componența USM, IAP a demonstrat performanțe notabile în formarea și dezvoltarea profesională a funcționarilor publici, aspect confirmat de nivelul ridicat de apreciere al beneficiarilor. Prin urmare, Senatul subliniază necesitatea păstrării acestei structuri, care a contribuit în mod evident la eficientizarea pregătirii resurselor umane din administrația publică.
Senatul USM reamintește că adoptarea unei noi Hotărâri de Guvern, care contrazice fundamentul reformei aplicate prin HG nr.485/2022, ar putea submina stabilitatea și predictibilitatea sistemului de învățământ superior și al administrației publice.
Separarea Institutului de Administrație Publică din cadrul USM și crearea unei noi instituții publice va genera o majorare semnificativă a cheltuielilor administrative. Acest proces va presupune dublarea structurilor de conducere, a altor funcții administrative, ceea ce va conduce la o utilizare ineficientă a resurselor bugetare. În loc să fie direcționate către îmbunătățirea calității a procesului de instruire și dezvoltare profesională, fondurile suplimentare vor fi utilizate pentru menținerea unei structuri birocratice paralele, contrar principiilor de optimizare și eficientizare a cheltuielilor publice promovate în cadrul reformelor administrației publice”, menționează USM.
În context, senatul USM solicită Guvernului și Cancelariei de Stat să reevalueze proiectul de hotărâre „și să poarte discuții consultative reale cu comunitatea academică”, în vederea identificării celor mai bune soluții pentru consolidarea și modernizarea sistemului de formare a specialiștilor din administrația publică.
Guvernul nu a comentat public, deocamdată, această solicitare.
Omagiu pentru polițiștii care au murit la Sîngerei. Toate autospecialele din țară vor porni simultan girofarele
Poliția Națională informează că, în semn de recunoștință, reculegere și profund respect față de memoria celor doi polițiști care și-au pierdut viața, ieri, în urma unui grav accident produs în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, astăzi, la ora 09:00, toate autospecialele de poliție din țară, indiferent de locul în care se află sau de misiunea desfășurată, vor porni simultan semnalele acustice pentru un moment de comemorare.
Agresiune asupra unui minor la Cahul, stopată de intervenția carabinierilor
În timpul misiunilor de menținere și asigurare a ordinii publice în municipiul Cahul, angajații DR „Sud” au intervenit operativ după ce un bărbat a sesizat că fiul său minor este agresat fizic de un grup de tineri.
Operațiunea „Girofar” a fost lansată de Poliție la nivel național
Începând de astăzi 23 iunie și până la 26 iunie, polițiștii INSP desfășoară, la nivel național, operațiunea „GIROFAR”, având drept scop sporirea disciplinei în trafic și prevenirea accidentelor rutiere.