Rusia: Compania Wildberries caută spații de depozitare în Kazahstan, ca soluție în fața atacurilor ucrainene cu drone

Compania rusă de comerț electronic Wildberries, o variantă rusească a companiei Amazon, caută spații de depozitare disponibile în Kazahstanul vecin pentru a-și reloca operațiunile logistice în urma atacurilor ucrainene masive împotriva depozitelor sale din Rusia, care i-au provocat pierderi de milioane de dolari, scrie miercuri presa rusă, preluată de agenția EFE.

publicat de Vadim Ungureanu
miercuri, 29 iulie 2026, 19:58
Wildberries

Wildberries, cea mai mare societate de comerț electronic din Rusia, cu o cifră de afaceri anul trecut de 6,1 trilioane de ruble (aproximativ 76 de miliarde de dolari), caută un spațiu de 100.000 de metri pătrați în Kazahstan pentru a-și depozita produsele, potrivit unor surse citate de ziarul Kommersant.

Astfel, Wildberries încearcă să-și protejeze o parte din operațiuni în fața atacurilor ucrainene cu drone, care au început pe 18 iulie și i-au distrus de atunci circa 20 de depozite.

În orașul kazah Almatî este deja în construcție un depozit de peste 100.000 de metri pătrați, un altul, de 160.000 de metri pătrați, fiind aproape de finalizare în capitala kazahă Astana.

Potrivit Kommersant, toate eforturile organizatorice ale Wildberries sunt axate în prezent pe redistribuirea mărfurilor între diferite depozite. Dar surse din cadrul unei companii care se ocupă cu dezvoltarea afacerii Wildberries au vorbit cu presa rusă despre dificultățile de găsire a unor instalații de depozitare adecvate, întrucât spațiile de acest fel disponibile acum în Rusia în diferite orașe însumează doar aproximativ 130.000 de metri pătrați.

Pe de altă parte, sursele citate de Kommersant afirmă că proprietarii acestor spații sunt reticenți să semneze contracte de închiriere cu Wildberries, întrucât respectivele depozite ar deveni ținte ale dronelor ucrainene.

Întrucât atât Rusia, cât și Kazahstanul sunt țări membre ale Uniunii Economice Eurasiatice, mărfurile între ele pot circula liber, fără complicații vamale. Totuși, dat fiind că produsele vor trebui să parcurgă distanțe mai lungi, costurile de transport vor crește.

O dificultate suplimentară ar putea fi generată de criza națională de combustibil provocată în Rusia tot de atacurile ucrainene, care țintesc de asemenea infrastructura energetică rusă, în special rafinării, depozite de combustibil și conducte, atacuri care au afectat de asemenea Kazahstanul în urma loviturilor asupra terminalului de la Marea Neagră al conductei petroliere Caspian Pipeline Consortium (CPC), prin care sunt transportate aproximativ 80% din exporturile kazahe de petrol.

Sursa: agerpres.ro

Doi pompieri greci mor în lupta împotriva unui incendiu în Creta, scăpat de sub control. Incendii alimentate de vânt fac ravagii pe insulele Paros şi Lesbos şi în regiunile Messenia şi Laconia, în Peninsula Peloponez. Zece sate, evacuate pe Paros

Doi pompieri au murit miercuri în timp ce luptau împotriva unui incendiu, pe Insula greacă Creta, anunţă serviciul naţional al pompierilor, în contextul în care în Grecia au izbucnit mai multe incendii, în condiţii de rafale de vânt violent, relatează AFP.