Lingouri de aur, produse din tutun și preparate injectabile tăinuite, depistate la Aeroport
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră „Aeroportul Internațional Chișinău”, în conlucrare cu funcționarii vamali, au contracarat trei tentative de transport ilicit al mărfurilor, pe sensul de ieșire din Republica Moldova.
Primul caz a fost înregistrat la controlul pasagerilor cursei Chișinău-Lisabona. În urma verificărilor, echipa comună a depistat, într-un bagaj ce aparținea unei nerezidente în vârstă de 60 de ani, două lingouri de aur nedeclarate, conform prevederilor legale.
Cel de-al doilea caz a fost documentat la cursa Chișinău-Londra. În cadrul controlului fizic al bagajelor, au fost descoperite 120 de pachete cu rezerve de tutun, ascunse printre bunurile personale. Bagajul aparținea unei cetățene a Marii Britanii, în vârstă de 36 de ani, care nu a declarat produsele din tutun la traversarea frontierei.
Un alt caz a fost consemnat la cursa spre Viena, după ce, în urma controlului non-intruziv, într-un bagaj au fost depistate preparate injectabile utilizate în proceduri estetice, nedeclarate autorității vamale. Bunurile aparțineau unei nerezidente în vârstă de 54 de ani.
În toate cazurile, mărfurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării speciale, iar persoanele documentate riscă sancțiuni, conform prevederilor art. 43¹ și art. 287 alin. (10) din Codul contravențional al Republicii Moldova.
Poliția de Frontieră reamintește că respectarea regulilor la trecerea frontierei și colaborarea cu autoritățile contribuie la menținerea unui climat de ordine și siguranță.
Schemă de finanțare ilegală a partidelor politice prin criptomonede din străinătate. CNA și PA efectuează circa 20 de percheziții
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în comun cu procurorii Procuraturii Anticorupție (PA), efectuează circa 20 de percheziții în mai multe localități din Republica Moldova, într-o cauză penală pornită pentru finanțarea ilegală a partidelor politice și spălare de bani prin intermediul activelor virtuale, fiind vizate 16 persoane.
(VIDEO) 12 kg de droguri și doi ucraineni reținuți în urma unei operațiuni a Poliției Capitalei
Poliția Capitalei a ridicat aproximativ 12 kg de droguri, în urma unei operațiuni ample desfășurate pentru contracararea traficului și distribuirii ilegale de substanțe stupefiante și psihotrope.
(VIDEO) Trei persoane, trimise în judecată pentru vânzări fictive de tractoare și mașini. Prejudiciul se apropie de 6 milioane de lei
Trei persoane cu vârste de 26, 37 și 49 de ani au fost trimise în judecată de procurorii PCCOCS, fiind învinuite într-un dosar de escrocherie privind vânzarea fictivă a tractoarelor și automobilelor la prețuri atractive. Prejudiciul total cauzat victimelor se ridică la aproape 6 milioane de lei.