„Criza gazelor” la PG. MAN cere investigarea deciziilor luate de responsabilii, de la Moldovagaz, Ministerului Energiei, și Dorin Recean
Mișcarea Alternativă Națională (MAN) a depus, pe 13 decembrie, un denunț cu privire la „criza gazelor” și majorarea tarifelor la Procuratura Generală. MAN a cerut, între altele, investigarea deciziilor luate de persoane publice responsabile, inclusiv din cadrul Moldovagaz, Ministerului Energiei, precum și a prim-ministrului Dorin Recean.
În această dimineață, liderul MAN, Ion Ceban, a susținut declarații de presă în fața sediului Procuraturii Generale, în cadrul cărorar a comunicat să formațiunea sa va depune o plângere penală.
„Astăzi vom depune un denunț împotriva responsabililor care fac parte din guvernare: mă refer aici la liderii Partidului Acțiune și Solidaritate și nu doar ei. Noi calificăm acțiunile și inacțiunile acestor lideri ca fiind criminale, îndreptate împotriva poporului Republicii Moldova. (…) Este absolut inexplicabil cum un subiect care este numărul unu pe agenda zilei, de câțiva ani încoace, rămâne a fi unul atât de subestimat de către guvernare. (…) Considerăm că toți cetățenii care se fac de vină de situația creată trebuie să răspundă penal fiindcă astfel de lucruri sunt absolut intolerabile”, a spus el.
Ulterior, MAN a precizat, într-un comunicat, că denunțul depus se referă la „criza gazelor” și majorarea tarifelor. Formațiunea a solicitat Procuraturii Generale:
– investigarea deciziilor luate de persoanele publice responsabile, inclusiv din cadrul Moldovagaz, Ministerul Energiei, dar și prim-ministrul Recean;
– verificarea proceselor de negociere pentru aprovizionarea cu gaze naturale și a circumstanțelor care au dus la majorarea tarifelor;
– anchetă detaliată a modului în care starea de urgență a fost utilizată ca „un pretext” pentru a lua decizii prin derogare de la cadrul legal.
Amintim că în prezent, Republica Moldova se confruntă cu incertitudine în privința livrărilor de gaze de la concernul rus Gazprom pentru malul stâng al Nistrului, de la 1 ianuarie 2025, atunci când expiră contractul de tranzit prin Ucraina, care nu va prelungit din cauza invaziei Rusiei. La sfârșitul lui noiembrie, Victor Parlicov, ministrul Energiei de la acea vreme, a fost la negocieri cu președintele Gazprom, Alexei Miller, la Sankt-Petersburg. Ulterior, el a anunțat că Gazprom leagă livrările către regiunea transnistreană pe rute alternative – prin Turcia – de achitarea pretinsei datorii a malului drept al Nistrului.
Iar pe 29 noiembrie, în urma unei cereri din partea Moldovagaz, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat noi tarife, majorate, pentru gazele naturale, începând cu 1 decembrie. ANRE a stabilit un tarif de 16,74 (cu TVA)/1m3 pentru consumatorii casnici. Evenimentul a avut loc în contextul în care premierul Recean a declarat, în septembrie, că cetățenii nu vor plăti mai mult pentru gaz și energie electrică, apoi, în octombrie, Parlicov, ministrul de la acea vreme, a comunicat că nu există premise pentru majorarea tarifelor la resursele energetice, deoarece prețurile la bursele internaționale sunt în descreștere.
Ministerul Sănătății emite aviz negativ pentru politica bugetar fiscală. Argumentele lui Emil Ceban
Ministerul Sănătății a emis aviz negativ la politica bugetar-fiscală. Urmare a reglementărilor, se va aplica 20% la medicamente, în anul 2027.
Anastasia Taburceanu pleacă de la Moldatsa și promite să restituie sporurile salariale
Anastasia Taburceanu a anunțat că și-a depus cererea de eliberare din funcție și că va restitui toate sumele încasate sub formă de sporuri și adaosuri la salariul de bază pe perioada în care a activat în cadrul instituției.
Raport Promo-LEX privind finanțarea partidelor: Mai multe donații de la cetățeni și cheltuieli neraportate
Partidele politice din Republica Moldova încep să depindă mai puțin de finanțarea de la buget și atrag tot mai multe fonduri din donațiile cetățenilor. Este una dintre concluziile unui raport prezentat de Promo-LEX, care analizează modul în care au fost finanțate formațiunile politice în 2025.