Vizită a conducerii Institutului Federal German pentru Evaluarea Riscurilor (BfR) în Republica Moldova
În perioada 11–13 august 2025, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) găzduiește vizita oficială a dlui Prof. Andreas Hensel, Președinte al Institutului Federal German pentru Evaluarea Riscurilor (BfR), însoțit de dna Dr. Majlinda Lahaniatis, Director adjunct al BfR.
Programul vizitei a inclus întrevederi cu conducerea Agenției, cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, cu reprezentanți ai Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, precum și vizite la Institutul Public „Centrul Național pentru Sănătatea Plantelor, Animalelor și Siguranța Alimentelor” (IP CNSPASA). Discuțiile s-au axat pe implementarea Declarației comune de Intenții semnate la Berlin, la 8 iulie 2025, vizând consolidarea rețelei de evaluatori ai riscurilor, schimbul de informații și expertiză, organizarea de instruiri comune și dezvoltarea capacităților de laborator.
“Cooperarea cu una din cele mai avansate instituții din Germania (BfR) ne oferă acces la expertiză de înalt nivel în domeniul evaluării științifice a riscurilor și reprezintă un pas important pentru alinierea la standardele Uniunii Europene în domeniul siguranței alimentare și protecției consumatorului”, a menționat Directorul general al Agenției, Radu Musteața, în cadrul întrevederilor oficiale.
„Suntem deschiși să oferim expertiza noastră partenerilor din Republica Moldova, în vederea dezvoltării capacităților ANSA și a sistemului de laboratoare în domeniul evaluării și comunicării riscurilor, precum și fortificării abilităților de reziliență ale Republicii Moldova la potențiale crize in domeniul siguranței alimentare”, a punctat prof. HENSEL.
Dialogul reconfirmă angajamentul părților pentru dezvoltarea parteneriatului moldo-german în domeniul siguranței alimentare, cu beneficii directe pentru sănătatea publică și competitivitatea sectorului agroalimentar al Republicii Moldova.
(VIDEO) O dronă s-a prăbușit și a explodat, la Rîșcani
Poliția a fost sesizată astăzi despre căderea unei drone într-un lan de floarea-soarelui din extravilanul satului Mihăilenii Vechi, raionul Rîșcani.
Un avion ucrainean, observat la joasă altitudine deasupra municipiului Bălți
Un avion de tip Antonov An-32 a survolat astăzi municipiul Bălți la o altitudine de aproximativ 1.350 de metri, potrivit datelor Flightradar24.
Un adolescent a murit după ce ar fi căzut de la etajul unui bloc de locuințe din Bălți
Un adolescent a murit după ce ar fi căzut de la etajul nouă al unui bloc de locuințe de pe strada Conev din municipiul Bălți. Cazul s-a produs în noaptea de 8 septembrie.