Utilizarea artificiilor va fi interzisă la mai puțin de 100 de metri de blocuri locative, școli și spitale

Utilizarea artificiilor ar putea fi interzisă la o distanță mai mică de 100 de metri de clădiri și blocuri locative, precum și de școli, spitale și alte instituții și obiective. Excepțiile vor fi posibile doar cu acordurile prevăzute de proiect. Prevederea se regăsește într-un proiect elaborat de Ministerul Afacerilor Interne, care propune înăsprirea regulilor privind articolele pirotehnice și explozivii de uz civil. Documentul este supus consultărilor publice.

publicat de Vadim Ungureanu
marți, 18 august 2026, 19:55
focuri de artificii

În cazul blocurilor și clădirilor locative, utilizarea articolelor pirotehnice la mai puțin de 100 de metri ar putea fi permisă doar cu acordul administratorului clădirii și al organului de supraveghere de stat a măsurilor contra incendiilor, transmite ipn.md

Aceeași distanță minimă este propusă față de instituții preșcolare și de învățământ, tabere de odihnă pentru copii, instituții medico-sanitare, centre de reabilitare, zone de odihnă și agrement, stațiuni balneare, aziluri pentru bătrâni, centre pentru persoane cu dizabilități și lăcașuri de cult. În aceste cazuri, excepțiile vor fi posibile cu acordul administrației publice locale și al organului de supraveghere a măsurilor contra incendiilor.

Totodată, proiectul interzice utilizarea articolelor pirotehnice în rezervații științifice, parcuri naționale, rezervații naturale și peisagistice, grădini zoologice, rezervații ale biosferei, situri Ramsar și alte arii naturale protejate. Restricții sunt prevăzute și în zonele de protecție ale corpurilor de apă și construcțiilor hidrotehnice, precum și pe acoperișurile imobilelor și balcoanele blocurilor de locuit.

O altă prevedere importantă vizează persoanele fizice. Acestea ar putea să nu mai aibă dreptul să dețină și să utilizeze articole pirotehnice de divertisment din categoriile F2 și F3. Manipularea acestora ar urma să fie permisă exclusiv pirotehnicienilor autorizați.

Ministerul propune și introducerea unor sancțiuni penale pentru nerespectarea regimului articolelor pirotehnice și al explozivilor de uz civil, dacă încălcările provoacă vătămări corporale, decesul uneia sau mai multor persoane ori daune în proporții mari aduse proprietății sau mediului. În Codul contravențional ar urma să fie introduse două noi contravenții pentru încălcarea regimului articolelor pirotehnice și al explozivilor de uz civil.

Necesitatea înăspririi regulilor este argumentată și de numărul accidentelor și incidentelor înregistrate în perioada sărbătorilor de iarnă 2025-2026. Potrivit notei de fundamentare, au fost înregistrate 11 solicitări de asistență medicală urgentă pentru traume provocate de articole pirotehnice. Zece persoane au necesitat spitalizare, fiind înregistrate arsuri, traume oculare grave sau amputații. Nota de fundamentare mai arată că minorii sunt aproximativ 50% dintre victimele accidentelor provocate de artificii.

În aceeași perioadă, Poliția a recepționat 122 de sesizări privind utilizarea ilegală a articolelor pirotehnice și consecințele acesteia. Au fost întocmite 67 de procese-verbale cu privire la contravenție și constatate 106 incidente care au implicat tulburarea liniștii publice, distrugerea proprietății sau vătămări corporale. În urma controalelor au fost ridicate sau confiscate 2 421 de unități de produse pirotehnice, iar valoarea amenzilor aplicate s-a ridicat la 53 500 de lei.