Republica Moldova semnează la Geneva Programul de Țară pentru Muncă Decentă 2025–2027
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a semnat la Geneva, din partea Guvernului Republicii Moldova, Memorandumul de Înțelegere privind Programul de Țară pentru Muncă Decentă 2025–2027, alături de reprezentanții Organizației Internaționale a Muncii (OIM), sindicatelor și patronatelor.
Documentul marchează un nou angajament strategic al țării în promovarea muncii decente și a unei economii incluzive, sustenabile și aliniate la standardele europene. Programul a fost elaborat în urma unui amplu proces de consultare între partenerii sociali și OIM, reflectând prioritățile Republicii Moldova în domeniile ocupării forței de muncă, protecției sociale și dezvoltării economice, transmite NordInfo.MD.
„Colegii mei de la ANOFM au ajutat anul trecut 16 700 de persoane să-și găsească un loc de muncă, iar pentru prima dată în ultimii ani numărul de persoane plasate prin intermediul ANOFM este mai mare decât numărul de pensionari noi din același an. Totodată avem un efort pozitiv în ceea ce privește reducerea muncii informale. Toate aceste schimbări pozitive și reforme am putut să le implementăm și să le derulăm împreună cu colegii noștri de la Organizația Internațională a Muncii, cu colegii noștri de la Sindicate și Patronate, în contextul Programului de Țară pentru muncă decentă”, a declarat Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu.
Programul pentru perioada 2025–2027 se axează pe trei direcții majore:
- Consolidarea dialogului social la toate nivelurile;
- Creșterea protecției lucrătorilor, cu accent pe condiții de muncă sigure și echitabile;
- Sprijinirea politicilor active de ocupare a forței de muncă, inclusiv prin dezvoltarea competențelor și a întreprinderilor.
Prin semnarea acestui memorandum, Republica Moldova își reafirmă angajamentul față de viziunea unei societăți în care fiecare cetățean are acces la un loc de muncă decent, cu drepturi respectate, venituri corecte și sprijin pentru dezvoltare profesională. Programul se aliniază cu obiectivele Strategiei Naționale de Dezvoltare „Moldova 2030” și cu agenda globală a Națiunilor Unite.
(VIDEO) Drum modern de peste 10 milioane de lei inaugurat în satul Taraclia, raionul Căușeni prin „Satul European”
Un drum local din satul Taraclia, raionul Căușeni, a fost transformat într-o arteră modernă de aproape 2,7 kilometri, în cadrul Programului „Satul European”. Lucrările au fost finalizate în aproximativ un an, iar valoarea totală a investiției depășește 10 milioane de lei.
Echipamentele militare care nu mai sunt folosite vor putea fi vândute. Parlamentul a adoptat legea
Echipamentele militare și alte bunuri din dotarea Forțelor Armate care nu mai sunt necesare pentru apărarea națională vor putea fi scoase din uz și vândute. Parlamentul a adoptat un proiect de lege care stabilește cum vor fi identificate și valorificate aceste bunuri.
Schimbare importantă pentru părinți! Concediul de maternitate și paternal va conta la pensie
Perioadele în care părinții beneficiază de indemnizații de maternitate și paternală vor fi luate în calcul la stabilirea stagiului de cotizare pentru pensie. Parlamentul a votat în prima lectură un proiect de lege care aduce mai multe garanții pentru angajații cu responsabilități familiale.