Lingouri de aur și valută nedeclarată, depistate la aeroport

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră „Aeroportul Internațional Chișinău”, în comun cu funcționarii vamali, au contracarat două tentative de scoatere ilicită din țară a unor mijloace financiare în valută străină și o tentativă de transportare a mărfurilor.

publicat de Vadim Ungureanu
marți, 28 aprilie 2026, 13:41
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră „Aeroportul Internațional Chișinău”, în comun cu funcționarii vamali, au contracarat două tentative de scoatere ilicită din țară a unor mijloace financiare în valută străină și o tentativă de transportare a mărfurilor.

Primul caz a avut loc pe ruta Chișinău – Paris, unde, în timpul formalităților de control, a fost identificată un pasager în vârstă de 30 de ani, cu dublă cetățenie moldo-română, care nu a declarat autorităților suma de 14.000 de euro, pe care o deținea asupra sa. 

Cel de-al doilea caz a fost înregistrat pe ruta Chișinău – Barcelona, unde un alt pasager în vârstă de 56 de ani, la fel cu dublă cetățenie moldo-română, a tăinuit prezența sumei de 13.000 de euro, pe care nu a declarat-o în cadrul controlului vamal.

Cel de-al treilea caz a fost documentat pe ruta Chișinău – Frankfurt, după ce, în bagajul de mână al unei nerezidente, în vârstă de 35 de ani, echipa comună a depistat șase obiecte metalice de culoare aurie, asemănătoare unor lingouri de aur, pe care femeia nu l-a declarat conform legislației.

Mijloacele financiare și bunurile au fost ridicate şi sunt pasibile confiscării speciale, iar persoanele riscă să fie sancționate contravențional în conformitate cu prevederile art. 43¹, 287 alin. (10) Cod Contravențional.

Schemă de finanțare ilegală a partidelor politice prin criptomonede din străinătate. CNA și PA efectuează circa 20 de percheziții

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în comun cu procurorii Procuraturii Anticorupție (PA), efectuează circa 20 de percheziții în mai multe localități din Republica Moldova, într-o cauză penală pornită pentru finanțarea ilegală a partidelor politice și spălare de bani prin intermediul activelor virtuale, fiind vizate 16 persoane.