Al doilea radar pentru detectarea dronelor va fi operațional în 2026, confirmă Ministerul Apărării
Cel de-al doilea radar capabil să detecteze drone va ajunge în Republica Moldova în prima jumătate a anului viitor și va fi funcțional imediat după instalare. Informația a fost confirmată pentru IPN de Ministerul Apărării. Noul sistem va permite localizarea, urmărirea și identificarea țintelor aeriene, inclusiv aeronave, elicoptere și drone, oferind date tridimensionale în format 3D.
„Noul radar va îmbunătăți semnificativ capacitățile de apărare și procesul de supraveghere a spațiului aerian al Republicii Moldova”, afirmă Ministerul Apărării.
Contractul pentru achiziția radarului a fost semnat la 5 aprilie 2024, iar sistemul va fi livrat și instalat la doi ani de la semnarea acestuia. Totuși, sunt confidențiale detalii precum raza de acțiune și costul achiziției. Ministerul a menționat că proiectul beneficiază de sprijin financiar din partea Uniunii Europene, prin programul Instrumentul European pentru Pace, și a Centrului Estonian de Investiții în Apărare.
Noul radar va completa un sistem similar achiziționat în decembrie 2023, prin intermediul companiei franceze THALES. Sistemul, considerat „vital pentru consolidarea capacităților de apărare antiaeriană”, a fost cumpărat din bugetul național de apărare. Ministrul Anatolie Nosatîi a explicat că noile radare sunt esențiale pentru monitorizarea spațiului aerian și siguranța cetățenilor.
„În contextul actual de securitate, siguranța cetățenilor noștri este o prioritate. Ultimele incidente de încălcare a spațiului aerian au readus în vizor necesitatea stringentă de consolidare a capacităților de apărare ale Republicii Moldova”, a declarat Nosatîi.
Modernizarea armatei a devenit o prioritate pentru autorități, în condițiile în care, potrivit Ministerului Apărării, 90% din echipamentele militare ale Republicii Moldova sunt de producție sovietică și nu corespund cerințelor operaționale moderne. Noile achiziții sunt parte a unui efort amplu de modernizare și adaptare a Armatei Naționale la standarde internaționale.
(VIDEO) 5.600 de țigarete, ascunse într-un autocar cu destinația Marea Britanie, depistate la Vama Cahul
Ofițerii Serviciului Vamal au depistat 5.600 de țigarete nedeclarate, ascunse într-un autocar care urma să ajungă în Marea Britanie. Cazul a fost documentat la postul vamal Cahul.
Poliția de Frontieră și-a desemnat cei mai buni angajați în cadrul concursului „Cel mai bun în profesie”
Poliția de Frontieră a desfășurat, în perioada 9–10 septembrie 2026, etapa finală a concursului profesional „Cel mai bun în profesie”, ediția 2026. Competiția a fost găzduită de Direcția regională Vest.
Moldova își retrage temporar angajații de la trei puncte de control comun aflate pe teritoriul Ucrainei
Autoritățile Republicii Moldova vor modifica temporar modul de desfășurare a controalelor în trei puncte de trecere de la frontiera moldo-ucraineană, în contextul riscurilor de securitate generate de atacurile aeriene rusești asupra Ucrainei.