(VIDEO) Vameșă reținută de CNA, la Comrat. Funcționara pretindea bani pentru grăbirea procesului de vămuire a automobilelor
O angajată a Biroului Vamal Intern Comrat al Serviciului Vamal a fost reținută în această dimineață de ofițerii CNA într-un dosar de corupere pasivă. Funcționara este bănuită că pretindea și primea mijloace financiare ilicite de la persoanele care urmau procedura de vămuire a mijloacelor de transport.
Acțiunile vameșei au fost documentate timp de două luni, perioadă în care au fost identificate mai multe cazuri de pretindere și primire a mijloacelor financiare ilicite care variau între 600 de lei și 100 de euro.
În schimbul banilor, vameșa le propunea persoanelor care urmau să vămuiască unitățile de transport să nu le creeze impedimente chiar dacă aceștia nu dispuneau de tot pachetul de documente.
„Astăzi, ofițerii CNA au descins cu percheziții la Biroul Vamal Intern Comrat, dar și la domiciliul bănuitei. În prezent, funcționara este cercetată în cadrul a 7 cauze penale. Urmare acțiunilor de urmărire penală, suspecta a fost reținută pentru 72 de ore și plasată în izolator”, se arată într-un comunicat al CNA.
Acțiunile continuă sub conducerea procesuală a procurorilor din cadrul Procuraturii mun. Cahul, iar suportul operativ pentru documentarea cazului a fost acordat de către Serviciul Vamal.
(VIDEO) Zeci de copaci, tăiați în fondul forestier de stat din Călărași. Moldsilva s-a autosesizat
Zeci de arbori cu diametre cuprinse între 40 și 60 de centimetri au fost tăiați pe un teren din fondul forestier de stat din raionul Călărași, aflat în gestiunea Ocolului Silvic Călărași. Imaginile cu arborii tăiați recent au fost făcute publice de organizația neguvernamentală Garda Națională de Mediu.
Femeie de 76 de ani din Bălți, lăsată fără peste un milion de lei de escroci. Banii proveneau și din vânzarea unui apartament
O femeie de 76 de ani din municipiul Bălți ar fi fost înșelată de escroci cu peste 1 milion de lei, după ce persoane necunoscute au contactat-o telefonic și s-au prezentat drept reprezentanți ai unor instituții și companii cunoscute.
(VIDEO) Droguri de tip Alpha-PVP ridicate de polițiștii de frontieră. Două persoane, reținute
Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Est, în comun cu procurorii Procuraturii Căușeni, Oficiul Ștefan Vodă, au deconspirat activitatea unui grup de persoane suspectate de procurarea și păstrarea ilegală a substanțelor narcotice. În baza informațiilor operative obținute și verificate de polițiștii de frontieră, au fost efectuate percheziții în raionul Ștefan Vodă.