(VIDEO) „Curier” de droguri pe Telegram, „descălecat” de pe scuter de Poliția Capitalei
Un tânăr de 24 de ani, originar din capitală, a fost reținut de oamenii legii pentru comercializarea drogurilor pe teritoriul țării, prin intermediul aplicației mobile ,,Telegram”. Activitatea infracțională a fost stopată datorită intervenției ofițerilor Direcției Antidrog a INI, în comun cu polițiștii Inspectoratului de poliție Buiucani,i care au documentat bănuitul pe parcursul ultimelor două luni.
„Suspectul ar fi creat și administrat, prin intermediul aplicației mobile ,,Telegram”, un magazin online, unde propunea spre comercializare droguri de tip marijuana în cantități angro, iar ulterior le plasa în diferite ascunzișuri. Totodată, acesta ar fi procurat un scuter, pe care l-ar fi adaptat pentru camuflarea drogurilor și transportarea lor prin capitală. Suspectul a fost reținut în flagrant de către oamenii legii în momentul plasării unei noi partide de droguri”, se arată într-un comunicat al IGP.
În rezultatul perchezițiilor, asupra bănuitului au fost depistate și ridicate probe concludente cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri un cântar electronic la scară mică, un telefon mobil, mai multe pachete zip-lock și circa 500 de grame de muguri de marijuana.
Pe numele suspectului a fost eliberat mandat de arest pe un termen de 30 zile. Dacă vinovăția acestuia va fi dovedită, acesta riscă închisoare de la 7 la 15 ani.
Corupție la Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Tehnică „InTehAgro”. CNA efectuează de la o luni percheziții
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), sub conducerea procesuală a procurorilor din Procuratura Anticorupție (PA), efectuează acțiuni de urmărire penală într-o cauză privind fapte de corupție comise de persoane cu funcții de răspundere din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Tehnică „InTehAgro” și persoane afiliate unor școli auto din municipiul Chișinău, fiind vizate în total cinci persoane.
(VIDEO) Lansatoare de grenade antitanc, ascunse într-o placă din beton, la Dubăsari. Urmau să fie vândute pe piața neagră
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu angajații Inspectoratului de Poliție Dubăsari, cu suportul specialiștilor Centrului Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare al IGP și sub conducerea PCCOCS, au documentat activitatea unui bărbat de 52 de ani, din comuna Cocieri, suspectat de păstrarea ilegală a armamentului, pe care ar fi intenționat să îl comercializeze pe piața neagră.
Tânăr decedat în urma unui accident cu motocicleta, la Ungheni
Un tânăr a murit, după ce motocicleta cu care se deplasa a fost implicată într-un accident. Tragedia a avut loc ieri-seara, în jurul orei 20:20, în satul Cornova, din raionul Ungheni.