Casă făcută scrum de flăcări, în toiul nopții la Ocnița

O casǎ de locuit din satul Bîrnova, raionul Ocnița a fost cuprinsă, în noaptea de luni spre marți, de flăcări. Apelul la 112 a fost dat în jurul orei 01:28. Trei echipe de pompieri au intervenit de urgență pentru lichidarea incendiului.

publicat de Vadim Ungureanu
marți, 4 noiembrie 2025, 08:55
foc

„Ajunși la fața locului, pompierii au stabilit că focul a cuprins o locuință cu suprafața totală de aproximativ 320 m², cu cinci camere și o încăpere de circa 200 m², utilizată anterior în calitate de depozit. În timpul intervenției, salvatorii IGSU au reușit să evacueze două butelii cu gaz propan-butan din interiorul locuinței afectate de foc, prevenind astfel producerea unei explozii de proporții. Potrivit datelor preliminare, o altă butelie a deflagrat înainte de intervenția echipelor serviciilor de urgență" transmite marți dimineață reprezentanții IGSU.

Victime nu au fost raportate. În urma arderii, construcția locativă a fost distrusă în totalitate.