Vara a început cu sancțiuni de la ANI: Averi nedeclarate, conflicte de interese și incompatibilități
În prima săptămână a lunii iunie, Autoritatea Națională de Integritate a emis șase acte de constatare. Inspectorii de integritate au constatat încălcarea regimului juridic al declarării averii și intereselor personale în privința unui vicepreședinte din cadrul Consiliului municipal Edineț.
Totodată, a fost constatată încălcarea regimului juridic al incompatibilităților în privința unui funcționar public din cadrul Consiliului Concurenței și încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese în privința a doi foști conducători al organizațiilor publice din raioanele Glodeni și Ștefan Vodă, scrie NordInfo.MD.
În această perioadă, a fost inițiată o procedură de control pe regimul juridic al declarării averii și intereselor personale în privința unui funcționar public din cadrul Agenției Servicii Publice.
Inspectorii de integritate au inițiat 7 cauze contravenționale în privința unui membru al Consiliului de supraveghere al Companiei «Teleradio-Moldova» pentru nesoluționarea stării de incompatibilitate și în privința a șase funcționari publici cu statut special pentru depunerea tardivă a declarațiilor de avere și interese personale.
Au fost emise 12 procese-verbale contravenționale în privința unui demnitar, doi conducători al organizațiilor publice, doi consilieri, doi funcționari publici și cinci funcționari publici cu statut special. Astfel, au fost aplicate amenzi în valoare totală de 29 mii lei pentru nedepunerea declarațiilor, pentru depunerea tardivă a declarațiilor, pentru nesoluționarea stării de incompatibilitate și pentru nesoluționarea conflictelor de interese.
Inspectoratul de Integritate a recepționat spre examinare 12 sesizări. Au fost soluționate 5 conflicte de interese pentru 5 primari. Un caz – în raport cu propria persoană și patru cazuri – în raport cu persoana apropiată.
Material lemnos fără acte de proveniență, depistat la Ungheni
Pe parcursul acestei săptămâni, în municipiul Ungheni, sectorul Dănuțeni, patrula mobilă comună a Poliției de Frontieră și Inspectoratului pentru Protecția Mediului Ungheni a depistat un mijloc de transport de model „Ford Transit”, în compartimentul marfar al căruia se aflau aproximativ 4 m³ de material lemnos de esență tare.
Ziua Avocatului, marcată în Republica Moldova. Anatolie Barbacar: „Avocatura este o misiune de apărare a dreptății”
Președintele Uniunii Avocaților din Republica Moldova, Anatolie Barbacar, a transmis un mesaj de felicitare cu prilejul Zilei Avocatului, marcată anual pe 9 septembrie. Acesta a subliniat rolul profesiei în apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, precum și în asigurarea respectării statului de drept.
Securitatea frontierei și combaterea criminalității transfrontaliere, discutate de deputați la IGPF
Membrii Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică au efectuat, miercuri, 9 septembrie, o vizită de lucru la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF). Discuțiile s-au concentrat pe securitatea frontierei de stat, gestionarea riscurilor și combaterea criminalității transfrontaliere.