Tragedie la Rîșcani. Un tânăr și mama sa au murit într-un accident în noaptea dintre ani
Două persoane au murit, după ce mașina cu care se deplasau s-a izbit într-un copac. Tragedia a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 23:36, în apropiere de localitatea Pîrjota, din raionul Rîșcani, susțin sursele PulsMedia.MD.
Potrivit surselor, în accident a fost implicat un automobil de marca Skoda Fabia, la volanul căruia se afla un șofer în vârstă de 26 de ani și care avea în calitate de pasageră pe mama sa.
Din motive încă nestabilite de anchetă, tânărul a pierdut controlul volanului, iar mașina a derapat de pe partea carosabilă și a ajuns pe acostament unde s-a izbit violent într-un copac.
În urma impactului, șoferul și pasagera au murit pe loc, până la venirea ambulanței.
Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.
Amintim că PulsMedia.MD a scris cu referire la surse despre faptul că un alt accident cu decesul unei persoane, o femeie de 37 de ani, s-a produs noaptea trecută, la ieșirea din orașul Cimișlia.
Accident în lanț, la Telenești. O persoană a decedat, altele două rănite
Un șofer de 29 de ani a decedat în urma unui accident rutier produs aseară pe traseul R-6, în apropierea localității Zahareuca, raionul Telenești, în care au fost implicate trei mijloace de transport.
(VIDEO) Până la 10 ani de închisoare într-un dosar de migrație ilegală. Doi nepalezi le-ar fi promis trecerea peste Prut, dar i-ar fi dus într-o carieră și atacat
Procurorii PCCOCS au obținut condamnarea a trei bărbați și a unei femei, care au încercat să transporte peste Prut doi bărbați din Nepal, pentru €9000.
(FOTO) Mașină răsturnată, după ce a intrat pe contrasens și s-a ciocnit cu un microbuz, la Orhei
Două vehicule au fost distruse, iar o persoană a fost rănită, în urma unui accident, produs astăzi la intrarea în localitatea Donici, din raionul Orhei.