Zeci de mii de euro și sute de mii de lei ridicate de CNA și procurori într-un dosar de delapidare la un ocol silvic din subordinea ÎS „Hîncești-Silva”

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în comun cu procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, au efectuat, în această dimineață, percheziții în mai multe localități din raioanele Hîncești, Ialoveni și Cimișlia. Acțiunile au avut loc în cadrul unei cauze penale de delapidare a averii străine și fals în acte publice, care vizează șapte persoane publice din cadrul unui ocol silvic subordonat Întreprinderii de Stat „Hîncești-Silva”.

publicat de Vadim Ungureanu
miercuri, 22 octombrie 2025, 11:05
CNA

Potrivit probelor administrate, funcționarii ar fi organizat angajări fictive ale unor lucrători sezonieri, inclusiv rude și persoane aflate peste hotare. Deși nu activau efectiv, aceștia figurau în tabelele de pontaj, iar salariile calculate și achitate în numele lor ar fi fost însușite de conducerea ocolului silvic. Prejudiciul estimat se ridică la circa 466 de mii de lei. Totodată, persoanele vizate sunt bănuite de înstrăinarea ilicită a masei lemnoase, fără documente contabile sau prin reutilizarea acelorași facturi fiscale, în scopul însușirii mijloacelor bănești obținute din vânzări.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate peste 102 de mii de euro, 680 de mii de lei, 17 carduri bancare și alte obiecte relevante pentru anchetă. Cele șapte persoane au fost recunoscute în calitate de bănuit și sunt cercetate în stare de libertate.

CNA și Procuratura municipiului Chișinău continuă acțiunile de urmărire penală pentru identificarea întregului cerc de persoane implicate și stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.


 

(VIDEO) Șef MAI bănuit de trafic de influență. 1.200 de euro pentru dreptul de ședere în Moldova

Un grup de persoane, printre care și un șef de secție din cadrul Inspectoratului General pentru Migrație al MAI, este documentat de autorități într-o cauză penală privind traficul de influență. O persoană a fost reținută și plasată ulterior în arest preventiv pentru 30 de zile, iar angajatul instituției figurează în dosar în calitate de bănuit.

IGP se spală pe mâini de crima de la Măgdăcești: Cernăuțeanu: „Poliția și-a îndeplinit toate atribuțiile

Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, susține că polițiștii și-au îndeplinit toate atribuțiile în cazul tragediei de la Măgdăcești, însă admite că există o breșă în modul în care sunt monitorizate brățările electronice. Potrivit lui, până la producerea tragediei, Poliția nu a primit nicio alertă sau sesizare privind încălcarea ordonanței de protecție.