(VIDEO) Momentul în care a căzut autospeciala primăriei de podul de pe strada Ismail
Au apărut imagini video cu momentul în care autospeciala Primăriei Chișinău trece de gardul de protecție și cade de pe podul din strada Ismail din capitală. Între timp, camionul s-a oprit în scările podului, iar peste trei ore a fost tractat.
La fața locului au fost îndreptate cinci echipe de salvatori din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) cu tehnica grea de descarcerare, inclusiv și o macara, scrie Realitatea.MD.
„Echipele de pompieri continuă să asigure paza antiincendiară la locul accidentului, fiind înregistrate scurgeri de combustibil.Șoferul autocamionul a ieșit din cabina autovehiculului de unu singur. Bărbatul a fost preluat de medici pentru îngrijiri medicale”, anunță IGSU.
Cauza și circumstanțele producerii accidentului rutier urmează a fi stabilite de organele de resort. Potrivit Poliției Naționale, circulația dinspre strada Calea Basarabiei spre bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, precum și porțiunea de sub podul de pe strada Ismail, este parțial sistată.
Amintim că, circulația pe o porțiune a podului de pe strada Ismail din Chișinău a fost sistată, după ce un camion a trecut de gardul de protecție și s-a prăbușit parțial în gol. Autoritățile municipale au anunțat că șoferului de camion i-ar fi tăiat calea un alt conducător auto.
Accident provocat de un șofer băut, la Strășeni. Sunt victime
Trei persoane, printre care un copil au ajuns la spital cu diverse traumatisme, după ce automobilul în care se aflau a fost implicat într-un accident. Cazul a avut loc noaptea trecută în apropierea localității Făgureni, din Strășeni.
(VIDEO) Trei tineri, cercetați pentru jaf în Capitală. Ar fi atacat un bărbat și i-ar fi furat geanta
Trei tineri cu vârste de 17, 18 și 19 ani sunt cercetați penal de polițiștii Inspectoratului de Poliție Buiucani, fiind suspectați de comiterea unui jaf în municipiul Chișinău.
(VIDEO) Permise de conducere false, vândute în Moldova și peste hotare. Șase persoane sunt vizate în dosar
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS, au destructurat o schemă de confecționare și comercializare ilegală a permiselor de conducere falsificate.