Agenda de integrare europeană, discutată de Igor Grosu cu o delegație de deputați lituanieni
Agenda de integrare europeană a fost discutată de Președintele Parlamentului, Igor Grosu, cu delegația Seimasului Republicii Lituania, condusă de Žygimantas Pavilionis, președintele Comitetului afaceri externe.
Șeful legislativului a mulțumit delegației pentru dialogul politic activ și vizitele recente în Republica Moldova ale oficialilor lituanieni, care reprezintă o susținere a țării noastre în aspirațiile de aderare la UE.
„În procesul de aderare la Uniunea Europeană sprijinul statelor partenere este crucial. Lituania este unul dintre cei mai activi susținători ai aderării Republicii Moldova la UE”, a spus Igor Grosu.
În context, Președintele Parlamentului a mulțumit Lituaniei pentru ajutorul semnificativ oferit Republicii Moldova în contextul războiului Rusiei în Ucraina, suport datorită căruia țara noastră a putut face față crizei refugiaților.
De asemenea, Republica Moldova este pe lista prioritară a Lituaniei și în asistența pentru dezvoltare. Anul acesta, Lituania oferă țării noastre ajutor în domenii precum agricultura, dezvoltarea regională, serviciile de pompieri și salvare, combaterea propagandei.
Președintele Parlamentului a comunicat delegației lituaniene că autoritățile sunt ferm determinate să deschidă negocierile cu Uniunea Europeană până la sfârșitul anului și pentru aceasta merg punctual pe toate recomandările Comisiei Europene.
„Suntem conștienți de șansa care ne-a fost oferită pentru a ne alătura țărilor cu adevărat democratice”, a afirmat Igor Grosu.
(VIDEO) Facturi la gaze contestate de consumatori. Constantin Cuiumju a sesizat ANRE și cere verificarea sistemului Energocom
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a sesizat Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) în legătură cu presupuse erori în facturile la gaze naturale reclamate de consumatori. Parlamentarul solicită verificarea modului de funcționare a sistemului de facturare utilizat de Energocom și stabilirea numărului persoanelor afectate.
Dosare programate până în 2028 la Curtea de Apel. Berlinschii: «Când vom avea dreptate într-un termen rezonabil?
Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, susține că durata excesivă a proceselor judiciare rămâne o problemă majoră în Republica Moldova, în condițiile în care unele dosare de la Curtea de Apel Centru sunt programate pentru anii 2027 și 2028. Declarațiile au fost făcute în cadrul audierii raportului Agentului guvernamental pentru anul 2025.
Renato Usatîi, mesaj de felicitare de ziua SIS: «Securitatea Republicii Moldova trebuie să fie mai presus de orice interes politic»
Președintele Partidului Nostru, deputatul Renato Usatîi, i-a felicitat pe angajații și veteranii Serviciului de Informații și Securitate (SIS) cu ocazia Zilei lucrătorilor din organele securității statului. În mesajul său, acesta a reiterat necesitatea unei reforme profunde a sistemului de securitate națională.