Acordul de liberalizare a transportului cu Ucraina, prelungit până în 2027
Republica Moldova și Ucraina au prelungit Acordul de liberalizare a transportului bilateral și de tranzit până la finalul anului 2027. Acordul elimină obligativitatea autorizațiilor pentru transportul rutier internațional de mărfuri între cele două țări și în tranzit, reducând astfel barierele administrative.
Decizia a fost luată în cadrul unei întrevederi desfășurate la Chișinău, între reprezentanții celor două state responsabili de sectorul transporturilor, Mircea Păscăluță, secretar de stat, și adjunctul ministrului dezvoltării comunităților și teritoriilor din Ucraina, responsabil de domeniul transporturilor, Serhii Derkach. Potrivit autorităților, măsura are efect direct asupra creșterii eficienței logistice și scăderii costurilor de transport pentru agenții economici de pe ambele maluri ale Prutului, transmite IPN.
Prin această prelungire, se menționează că cele două state își reafirmă angajamentul pentru consolidarea cooperării economice. Potrivit Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale astfel de acorduri sprijină transformarea Republicii Moldova într-un nod logistic important între Uniunea Europeană, regiunea Mării Negre și partenerii estici.
Semnat pentru prima dată în 2022, în contextul crizei regionale, acordul a fost conceput ca un instrument de sprijin reciproc în domeniul economic. În urma aplicării sale, volumul schimburilor comerciale s-a dublat, iar fluxul de mărfuri a înregistrat o creștere semnificativă.
Control pe șantierele Capitalei: 9 muncitori străini, depistați fără acte. Doi vor fi expulzați
Nouă cetățeni străini au fost depistați muncind fără actele necesare în urma unor verificări desfășurate marți, 8 septembrie, pe două șantiere de construcții din municipiul Chișinău. Șapte dintre aceștia urmează să fie returnați din Republica Moldova, iar alți doi – expulzați.
Escrocherii telefonice de sute de mii de lei: Un tânăr din Bălți a transferat 189.000 de lei unor falși reprezentanți ai statului
Două cazuri de escrocherie telefonică, soldate cu un prejudiciu total de 331.000 de lei, au fost raportate Poliției în ultimele 24 de ore. Infracțiunile ar fi fost comise anterior, însă victimele au sesizat oamenii legii abia acum.
O nouă scumpire a gazelor nu este exclusă. Junghietu: Prețurile din Europa pun presiune pe tarif
Ministrul energiei, Dorin Junghietu, nu exclude o nouă majorare a tarifului la gazele naturale, în contextul creșterii prețurilor pe piața europeană. Potrivit lui, tariful intrat în vigoare în 1 septembrie a inclus doar o parte dintre devierile financiare acumulate, iar la actualele prețuri de achiziție, Energocom ar putea acumula noi devieri negative