Doi hoţi de metale au fost arestaţi după prăbuşirea unei clădiri din Germania, soldată cu moartea a două românce
Doi indivizi suspectaţi de furt de metale au fost arestaţi după prăbuşirea unui imobil la Görlitz, în estul Germaniei, în urma căreia au murit trei persoane, printre care două turiste românce, au anunţat autoritățile locale.
Suspecţii sunt acuzaţi că au deteriorat sau au umblat fără autorizaţie la ţevile din interiorul clădirii, care s-a prăbuşit în data de 18 mai, relatează dpa, citată de Agerpres.
Anchetatorii examinează presupusa implicare a suspecţilor în provocarea unei explozii soldate cu decese.
Potrivit elementelor actuale ale anchetei, cei doi suspecţi se aflau în zona din jurul clădirii în după-amiaza prăbuşirii, căutând obiecte pe care să le fure, precum biciclete, fier vechi şi metale neferoase.
Poliţia şi procurorii au declarat că suspecţii verificaseră mai multe uşi de intrare pentru a vedea dacă pot pătrunde în holuri sau subsoluri.
Autorităţile au declarat că se cunoaşte acum că cei doi bărbaţi au reuşit să intre în clădirea care s-a prăbuşit mai târziu în acea după-amiază.
Poliţia anchetează în continuare cu privire la cele întâmplate după pătrunderea lor în clădire.
Ancheta a fost complicată de prăbuşirea imobilului şi de necesitatea de a curăţa mai întâi molozul, ceea ce înseamnă că investigatorii nu au putut deocamdată să inspecteze încăperile de la subsol.
Purtătorul de cuvânt al poliţiei, Kai Siebenäuger, a declarat pentru postul public regional de televiziune MDR că suspecţii sunt un cetăţean polonez în vârstă de 27 de ani şi un cetăţean afgan de 33 de ani. Ambii se aflau deja în arest preventiv în legătură cu o altă anchetă.
Sub dărâmăturile clădirii prăbuşite au fost găsite corpurile neînsufleţite a două turiste românce, în vârstă de 25 şi 26 de ani. A treia victimă a fost un bărbat în vârstă de 48 de ani, cu dublă cetăţenie, germană şi bulgară.
Anchetatorii suspectaseră anterior că prăbuşirea clădirii fusese cauzată de o explozie de gaze.
Sursa: digi24.ro
Pakistan: Treizeci şi patru de copii şi o profesoară au murit în urma prăbuşirii acoperişului unei şcoli
Cel puţin 34 de elevi şi o profesoară au murit, joi, după ce acoperişul unei şcoli s-a prăbuşit în timpul orelor în oraşul Peshawar, din nord-vestul Pakistanului, au declarat reprezentanţii Poliţiei şi ai echipelor de salvare, potrivit Reuters.
Inundații istorice la Istanbul: patru morți și mii de pagube. Cele mai grave viituri din 1942
Istanbulul se confruntă cu cele mai grave inundații din ultimii peste 80 de ani, după ploile torențiale care au lovit metropola turcă. Bilanțul victimelor a crescut vineri, 16 octombrie, la patru morți, în timp ce autoritățile continuă intervențiile în zonele afectate.
Trump îl atacă dur pe Zelenski: „Este mai dificil să negociezi cu el decât cu Putin”
Președintele SUA, Donald Trump, a lansat noi critici la adresa liderului ucrainean Volodimir Zelenski, acuzându-l că nu dorește cu adevărat încheierea războiului cu Rusia.