Guvernul taie compensațiile la energie: plafonul maxim se va reduce de la 1400 lei până la 1000 lei
Suma maximă a compensației la energie pentru sezonul rece 2025–2026 se reduce de la 1400 la 1000 de lei, iar cea minimă se fixează la 500 de lei, potrivit unui proiect de hotărâre a Guvernului pentru ajustarea mecanismului de sprijin acordat consumatorilor casnici, aprobat în cadrul unei ședințe a secretarilor generali de la Cancelaria de stat.
Noile reguli vor fi aplicate în perioada noiembrie 2025 – martie 2026 și vizează direcționarea mai strictă a ajutorului către gospodăriile considerate vulnerabile energetic, scrie Bani.MD.
Conform proiectului, compensația maximă pentru încălzire va fi de 1000 de lei pe lună pentru gospodăriile care folosesc drept sursă principală energia termică, gazele naturale sau energia electrică, iar pentru cele care utilizează combustibili solizi plafonul va fi de 800 de lei. Compensația minimă pentru sezonul rece este stabilită la 500 de lei: dacă suma calculată conform formulelor este de cel puțin 250 de lei, dar mai mică de 500 de lei, beneficiarul va primi 500 de lei, iar dacă suma rezultată este mai mică de 250 de lei, compensația nu va fi acordată.
Se schimbă și procentele de compensare în funcție de tipul de energie folosită la încălzire. Pentru perioada noiembrie 2025 – martie 2026, se propune ca 40% din costul energiei electrice utilizate la încălzire să fie compensat din buget, 30% din costul energiei termice, 25% din costul gazelor naturale și 15% pentru combustibilii solizi. În paralel, sunt revizuite normele privind costul energiei în perioada rece și nivelul minim al cheltuielilor gospodăriei casnice, atât pentru mediul urban, cât și pentru mediul rural, astfel încât formulele de calcul să reflecte mai realist cheltuielile familiilor pentru întreținere și încălzire.
Criteriile de eligibilitate sunt, la rândul lor, înăsprite. Compensația în numerar nu va fi acordată dacă valoarea costului mediu lunar estimat al energiei, calculat în baza consumului istoric din sezonul precedent, depășește echivalentul a 350 m³ de gaze naturale la prețul reglementat valabil la 1 octombrie a anului în curs (față de 450 m³ până acum). În plus, gospodăriile în care membrii au realizat în anul precedent venituri din dobânzi obținute din depozite bancare mai mari de 4000 de lei vor fi excluse din schema de compensare, fiind considerate suficient de puțin vulnerabile pentru a nu necesita sprijin.
În nota de fundamentare, autoritățile susțin că măsurile au scopul de a identifica „cât mai precis” gospodăriile cu vulnerabilitate energetică și de a concentra resursele publice asupra persoanelor și familiilor cu venituri mici sau aflate în dificultate, pe fundalul creșterii prețurilor la energie. Pentru sezonul rece 2025–2026, bugetul estimat pentru acordarea compensațiilor la energie sub formă de plată monetară este de circa 2,36 miliarde de lei.
Proiectul urmează să fie aprobat de Guvern, după care va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.
Fiscul nu iartă nici prezervativele! TVA de 20% din 2027
Mănușile medicale, prezervativele, tampoanele, absorbantele și cupele menstruale riscă să fie taxate cu TVA de 20% începând cu anul 2027, după ce aceste produse nu mai figurează în lista bunurilor pentru care proiectul noii politici fiscale păstrează cota redusă de 8%. Camera de Comerț Americană din Moldova (AmCham) cere Ministerului Finanțelor să reintroducă expres aceste categorii în lista produselor taxate cu 8%.
10 milioane de euro amendă pentru bănci în cazuri de spălare de bani. Criptoactivele și fotbalul intră sub control
Amenzi de până la 10 milioane de euro pentru bănci, reguli noi pentru criptoactive și obligații suplimentare pentru cluburile profesioniste de fotbal. Sunt câteva dintre prevederile celor două proiecte de lege elaborate de Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, care propun modificări importante în sistemul de prevenire și combatere a spălării banilor, finanțării terorismului și finanțării proliferării.
Compensații pentru sezonul rece: Guvernul caută fonduri suplimentare și înăsprește criteriile de acordare a sprijinului financiar
Guvernul caută surse suplimentare de finanțare pentru compensațiile la încălzire din viitorul sezon rece, după ce a prevăzut în bugetul de stat doar 550 de milioane de lei. Premierul Vasile Tofan anunță că regulile de acordare vor fi înăsprite, astfel încât banii să ajungă în primul rând la familiile care au cea mai mare nevoie.