BNM avertizează asupra unor tentative de fraudă în care este utilizată abuziv identitatea instituției
Banca Națională a Moldovei (BNM) informează publicul că, în spațiul online, circulă mesaje și documente false, transmise prin aplicații de mesagerie, în care este utilizată abuziv identitatea instituției. Aceste materiale conțin elemente menite să inducă în eroare publicul, inclusiv sigla BNM, formulări cu aparență oficială, numere fictive de documente și semnături atribuite în mod fals unor persoane din conducerea BNM.
Prin aceste mesaje, cetățenilor li se solicită să urmeze anumite instrucțiuni privind presupuse credite, cereri de anulare, transferuri de bani sau alte operațiuni financiare.
Banca Națională a Moldovei dezminte categoric autenticitatea acestor mesaje și documente și precizează că acestea nu au fost emise, aprobate sau transmise de instituție. Materialele respective reprezintă o tentativă de fraudă.
În acest context, BNM reiterează că:
- nu contactează cetățenii pentru a solicita date personale, parole, coduri de confirmare sau informații bancare;
- nu cere persoanelor să contracteze credite, să depună cereri de creditare sau să efectueze transferuri pentru „anularea” unor operațiuni;
- nu acordă credite persoanelor fizice și nu intervine în relația contractuală dintre cetățeni și instituțiile financiare;
- nu creează „chat-uri corporative” pentru soluționarea unor presupuse cazuri de fraudă;
- nu desemnează „specialiști” care să ofere instrucțiuni individuale privind credite, conturi sau plăți.
Banca Națională îndeamnă cetățenii să manifeste prudență, să nu acceseze linkuri suspecte, să nu transmită copii ale actelor de identitate, date bancare, parole sau coduri primite prin SMS și să nu efectueze plăți la indicația unor persoane necunoscute.
În cazul în care ați primit asemenea mesaje sau documente, întrerupeți imediat comunicarea, nu urmați instrucțiunile primite și sesizați banca la care vă deserviți, precum și organele de drept.
BNM reconfirmă că informarea din surse oficiale și verificarea atentă a solicitărilor primite online contribuie la prevenirea fraudelor financiare.
Polițiștii ar putea munci legal și în sectorul privat. MAI pregătește noi reguli
Funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne ar putea avea dreptul să desfășoare activități remunerate în sectorul privat, în afara orelor de program. Propunerea se regăsește într-un proiect de lege elaborat de MAI, care prevede modificarea Legii privind funcționarul public cu statut special.
Măsuri speciale la Aeroport în contextul tranzitului pelerinilor hasidici
În perioada 7–17 septembrie, la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău se va intensifica fluxul de călători, în contextul tranzitului pelerinilor hasidici și al creșterii estimate a volumului de pasageri și aeronave.
Moldova, detronată pe piața neagră a țigărilor din România! Bulgaria și Duty Free preiau conducerea
Ponderea țigărilor provenite din Republica Moldova pe piața neagră din România a scăzut în luna iulie 2026, chiar dacă, per ansamblu, contrabanda cu produse din tutun a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani.