CEC a înregistrat Partidul Moldova Mare în cursa electorală
Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis, în ședința din 5 septembrie, înregistrarea Partidului Moldova Mare în cursa electorală. Hotărârea a fost adoptată cu rezerva revocării, în cazul în care lista nu va corespunde cerințelor prevăzute de Codul Electoral. Totodată, a fost confirmată trezoriera formațiunii și a fost înregistrat simbolul politic.
Decizia survine după ce Comisia a respins anterior lista formațiunii, invocând încălcarea raportului de gen în urma excluderii unui candidat cu antecedente penale nestinse. CSJ a decis însă că CEC trebuie să își revizuiască decizia, scrie Realitatea.MD.
Victoria Furtună, președinta formațiunii, prezentă la ședință, a criticat hotărârea CEC, acuzând-o în depășirea atribuțiilor.
Radu Marian acuză doi deputați din opoziție că au un interes direct în legea cerealelor
Deputatul PAS Radu Marian îi acuză pe deputații din opoziție Sergiu Ivanov și Sergiu Ștefanco de un posibil conflict de interese în contextul promovării proiectului de lege privind licențierea importurilor de cereale.
Dorin Recean, revocat din Consiliul de administrație al Moldatsa
Fostul premier Dorin Recean a fost revocat din funcția de membru al Consiliului de administrație al Moldatsa. Mandatul acestuia a încetat în baza unui ordin emis de Agenția Proprietății Publice.
(VIDEO) Licențierea importurilor de cereale va fi valabilă doar până la 31 octombrie. Partidul Nostru critică decizia
Parlamentul a votat în lectura a doua instituirea unui regim provizoriu de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase, care va fi aplicat până la 31 octombrie 2026. Partidul Nostru critică reducerea perioadei prevăzute inițial și susține că modificarea a fost făcută fără o evaluare economică suficientă.