(VIDEO) Maia Sandu, despre reținerea celor doi moldoveni la Moscova: „Regret că am ajuns în această situație”
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a comentat reținerea celor doi cetățeni moldoveni la Moscova, exprimându-și regretul față de situația în care au ajuns aceștia. Declarațiile au fost făcute, pe 26 iunie, în cadrul emisiunii NordNewsLIVE.
Potrivit autorităților ruse, cetățenii moldoveni ar fi fost reținuți de FSB sub acuzația de șpionaj în favoarea serviciilor secrete de la Chișinău, acuzații respinse și calificate drept „speculative”.
„Îmi pare rău că am ajuns în această situație, în care oamenii noștri, care pentru scopuri de afaceri sau familiale merg în Federația Rusă, se confruntă cu aceste probleme. De aceea, a fost important să-i avertizăm. Nu este doar situația Republicii Moldova. Asta se întâmplă și cu cetățeni din alte state”, a declarat Sandu.
Șefa statului a menționat că prioritatea autorităților de la Chișinău rămâne siguranța cetățenilor.
„Îi rugăm pe toți să fie foarte vigilenți, pentru ca să nu ajungă în asemenea situații”, a adăugat ea.
Declarațiile Maiei Sandu vin în contextul în care Ministerul Afacerilor Externe din Moldova a emis ieri, 25 iunie, o alertă de călătorie în Federația Rusă, invocând multiple cazuri recente de hărțuire și intimidare a cetățenilor moldoveni aflați pe teritoriul rus.
Radu Marian acuză doi deputați din opoziție că au un interes direct în legea cerealelor
Deputatul PAS Radu Marian îi acuză pe deputații din opoziție Sergiu Ivanov și Sergiu Ștefanco de un posibil conflict de interese în contextul promovării proiectului de lege privind licențierea importurilor de cereale.
Dorin Recean, revocat din Consiliul de administrație al Moldatsa
Fostul premier Dorin Recean a fost revocat din funcția de membru al Consiliului de administrație al Moldatsa. Mandatul acestuia a încetat în baza unui ordin emis de Agenția Proprietății Publice.
(VIDEO) Licențierea importurilor de cereale va fi valabilă doar până la 31 octombrie. Partidul Nostru critică decizia
Parlamentul a votat în lectura a doua instituirea unui regim provizoriu de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase, care va fi aplicat până la 31 octombrie 2026. Partidul Nostru critică reducerea perioadei prevăzute inițial și susține că modificarea a fost făcută fără o evaluare economică suficientă.