Demisie după crima de la Măgdăcești: Directorul Probațiunii pleacă din funcție. Ministrul Justiției admite că sistemul de monitorizare a eșuat
Directorul Inspectoratului Național de Probațiune, Viorel Sochircă, și-a depus demisia miercuri, 2 septembrie, în contextul tragediei de la Măgdăcești, unde o femeie de 42 de ani a fost împușcată mortal de soțul său, deși acesta era vizat de o ordonanță de protecție. Anunțul a fost făcut de ministrul Justiției, Vladislav Cojuhari, care afirmă că sistemul de monitorizare electronică „a eșuat în a oferi victimei protecția necesară”.
Potrivit ministrului, cazul a scos la iveală mai multe probleme legate de funcționarea sistemului de monitorizare electronică, printre care deficitul de resurse, breșele procedurale și dificultățile privind utilizarea echipamentelor atunci când persoanele monitorizate părăsesc Republica Moldova.
În prezent, 354 de persoane se află în sistemul de monitorizare electronică, dintre care 190 sunt agresori familiali. Astfel, persoanele vizate în cazuri de violență în familie reprezintă mai mult de jumătate dintre cei monitorizați electronic.
În urma tragediei, Ministerul Justiției intenționează să propună ca Inspectoratul General al Poliției să primească acces direct la sistemul de monitorizare electronică, pentru a putea interveni mai rapid.
Totodată, autoritățile vor să introducă un mecanism prin care agresorii familiali să fie luați în evidență la trecerea frontierei, chiar dacă ordonanța de protecție nu le interzice în mod expres părăsirea teritoriului Republicii Moldova.
„Un agresor familial a revenit în țară, iar lipsa unui flux de date în timp real între Probațiune, Poliție și Poliția de Frontieră a lăsat expusă victima în fața unui pericol care trebuia să fie prevenit”, a declarat ministrul Justiției.
Ce s-a întâmplat înaintea crimei de la Măgdăcești
Potrivit cronologiei prezentate de Vladislav Cojuhari, pe 13 iulie, victima s-a adresat Procuraturii Criuleni pentru a solicita protecție, iar la 16 iulie Judecătoria Criuleni a emis o ordonanță de protecție pentru o perioadă de 30 de zile.
La 3 august, bărbatul ar fi încălcat ordonanța prin inițierea unui apel telefonic către victimă. Ulterior, la 24 august, femeia a solicitat emiterea unei noi ordonanțe de protecție.
Pe 25 august, Judecătoria Criuleni a emis noua ordonanță, care a fost transmisă în aceeași zi Direcției Monitorizare Electronică. Inspectoratul de Poliție Criuleni a fost informat despre necesitatea prezentării agresorului, iar la ora 16:50 acestuia i-a fost aplicat echipamentul de monitorizare electronică.
Victima a primit, la rândul său, dispozitivele speciale prevăzute pentru asemenea situații.
În aceeași zi, semnalul GPS al dispozitivului purtat de bărbat a dispărut de pe platforma de monitorizare. Semnalul SIM continua însă să transmită date, fără să mai indice locația.
Bărbatul ar fi fost contactat de inspectori și le-ar fi spus inițial că se află la Orhei și că se va prezenta la inspectorat. La ora 20:34, acesta a informat Direcția Monitorizare Electronică despre faptul că urma să părăsească Republica Moldova pentru patru-cinci zile.
Potrivit informațiilor obținute ulterior de la Poliția de Frontieră, bărbatul s-a aflat în afara țării în perioada 25–30 august.
Pe 26 august, acesta a fost contactat din nou de către consilierul de probațiune, însă avea telefonul deconectat. La 28 august, într-o discuție telefonică cu reprezentantul Biroului de Probațiune Criuleni, bărbatul a declarat că se află în Germania.
În dimineața zilei de 31 august, inspectorul Direcției Monitorizare Electronică ar fi încercat de mai multe ori să-l contacteze, însă acesta nu a răspuns.
La ora 09:17, Serviciul 112 a primit informația despre omorul produs la Măgdăcești.
În timpul cercetărilor efectuate la locul crimei, autoritățile au constatat că dispozitivul de monitorizare electronică nu se afla pe corpul bărbatului decedat.
Ministrul Justiției a precizat că ordonanța de protecție nu îi interzicea acestuia să părăsească Republica Moldova și că bărbatul nu era luat în consemn la frontiera de stat. În aceste condiții, sistemul de probațiune nu putea urmări intrările și ieșirile sale din țară.
Ministerul Justiției urmează să revizuiască procedurile de monitorizare electronică și schimbul de informații dintre Probațiune, Poliție și Poliția de Frontieră, în urma deficiențelor scoase la iveală de acest caz.
(VIDEO) L-au speriat cu «credite frauduloase» și l-ar fi convins să-și vândă apartamentul: Doi bărbați, reținuți pentru o escrocherie de peste 1,17 milioane de lei
Doi bărbați de 34 și 52 de ani, originari din raionul Anenii Noi și municipiul Chișinău, au fost reținuți de polițiștii sectorului Rîșcani, fiind suspectați de implicare într-o schemă de escrocherie. Prejudiciul total cauzat victimei depășește 1,17 milioane de lei.
561 de primării au adoptat decizii finale de amalgamare voluntară. Alexei Buzu: „Miza reală a acestei reforme este să putem oferi cetățenilor condiții de viață decente”
561 de primării din Republica Moldova au adoptat decizii finale de amalgamare voluntară, numărul reprezentând 63% din totalul primăriilor din țară. Dintre primăriile care au adoptat decizii finale de amalgamare voluntară, 65,3% au sub 3.000 de locuitori. Rezultatele au fost prezentate, astăzi, de Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu.
Armata Națională va beneficia de un grant de 4,32 milioane de euro pentru echipamente și instruirea militarilor
Ministerul Apărării urmează să beneficieze de un grant în valoare de aproximativ 4,32 milioane de euro, destinat consolidării capacităților operaționale ale Armatei Naționale și îmbunătățirii răspunsului la situații de criză. Comisia parlamentară pentru politică externă a avizat semnarea acordului cu Institutul Națiunilor Unite pentru Formare și Cercetare (UNITAR).