Președintele CUB Igor Munteanu despre proiectul de modificare a legii procuraturii

De doi ani, Procuratura Generala (PG) e condusă prin interimate. De la început Dumitru Robu, după care, de actualul PG interimar, Ion Munteanu. O alarmă în acest sens a tras președintele CUB, Igor Munteanu, în contextul ultimilor modificări la legea procuraturii propuse de deputații PAS.

publicat de Anatol Chirilov
marți, 6 februarie 2024, 14:16
CUB

Igor Munteanu menționează că, un concurs de selectare a noului procuror general a fost anunțat la 23 octombrie și s-a încheiat la 29 decembrie, după care CSP ar fi trebuit să examineze în 20 de zile candidații înscriși. Însă, un proiect de modificare a legii a fost depus de deputatul Igor Chiriac. 

,,Între timp, a apărut un proiect de modificare a legii procuraturii (N.3/2016), semnat de deputatul PAS, Igor Kiriak, iar singurii 2 candidați au fost eliminați din concurs.” menționat el.

În acest context, liderul CUB susține că toate aceste evoluții nu prevestesc deloc evoluții pozitive. Iată argumentele politicianului: 

1. Proiectul propus de PAS și adoptat în 1 lectură impune o altă modalitate de alegere a candidatului pentru funcția de PG, nu prin concurs, ci printr-o procedură de alegere în baza votului majorității membrilor CSP prezenți în ședință. Amendamentele noi nu corelează cu prevederile art.3 alin.(1) lit. h) din Legea nr.252/2023 privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor care prevede că vor fi supuși procedurii de evaluare externă a integrității  etice și financiare candidații la funcțiile indicate la lit. a), c) și d) (printre care și cea de Procuror General) - care au acumulat cel mai mare punctaj în concursurile de până la 31 decembrie 2025.

2. Nota informativă (NI) la proiectul de lege N.491 din 28.12.2023, nu conține nici o analiză comparativă asupra pe experiența în acest domeniu a altor state europene. Proiectul propune ca CSP să decidă asupra candidaturii la funcția de Procuror General cu votul majorității membrilor prezenți.  Altfel spus, vor fi suficiente 4 voturi din totalul celor 10 voturi de care dispune Consiliul Superior al Procurorilor (ședința fiind deliberativă dacă la ea participă cel puțin 2/3 din membri (art. 77 alin. (4) din Legea nr. 3/2016)) pentru a propune Președintelui RM viitorul candidat la funcția de PG. 

3. Proiectul contrazice mai multe legi și cutume ale RM, dar afectează și norme internaționale prin care vom menționa -

- potrivit Recomandării nr. 19 (2000) a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei către statele membre privind rolul procurorului în sistemul judiciar penal, STATELE TREBUIE SĂ IA MĂSURI PENTRU CA RECRUTAREA, PROMOVAREA, TRANSFERUL  PROCURORILOR SĂ AIBĂ LOC CONFORM UNOR PROCEDURI ECHITABILE/IMPARȚIALE. 

- Desfășurarea carierei, promovarea și mobilitatea procurorilor trebuie să se bazeze pe criterii transparente și obiective cum ar fi competența și experiența, iar asta înseamnă că orice numiri pe bază de merit trebuie să ofere și transparență asupra procesului, iar criteriul de meritocrație să se bazeze pe indicatori măsurabili.

4. Lipsa unor criterii clare de departajare a candidaților și neasigurarea unui proces transparent de apreciere a acestora, determină percepția selectării viitorului PG după bunul plac al componenței CSP și nu conform unor criterii obiective, bazate pe merit, pregătirea, abilitățile profesionale, integritatea și alte calități personale ale candidatului. La fel de confuză și intenția autorului de a modifica procedura selectării candidatului pentru funcția de PG, din perspectiva în care norma art.3 alin.(1) 1it.h) din Legea nr.252/2023, face referință la cel mai mare punctaj acumulat în cadrul concursurilor în speță, introdusă recent prin Legea nr. 353/2023 pentru modificarea unor acte normative, în vigoare de anul trecut din 07.12.2023. Este absolut nepotrivit să desemnezi viitorul PG în baza votului majorității actuale din CSP, care poate aduce doar o apreciere subiectivă și netransparentă. Adăugăm noi – și o dimensiune politică, considerînd re-calibrarea recentă a CSP prin implicarea masivă a politicului.

Totodată, Igor Munteanu a menționat și unele concluzii la subiect: 

1. Intenția PAS este de a eluda un concurs în desfășurare și de a modifica legile după bunul său plac și câștiguri politice. Efectele acestei inițiative va afecta principiul reprezentativității viitorului PG pe motiv că, potrivit art. 69 din Legea Procuraturii, din cei 10 membri ai CSP, 5 sunt aleși de către Adunarea Generală a Procurorilor din rândul  procurorilor în funcție, iar 4 membri sunt aleși din rândul societății civile, iar Președintele CSP este membru din oficiu în Consiliul Superior al Procurorilor.

2. Considerăm că propunerea candidaturii la funcția de Procuror General cu votul majorității membrilor prezenți ai Consiliului Superior al Procurorilor aduce atingere statutului constitutional al acestuia, devenind vulnerabil în exercitarea funcției, reduce din credibilitatea acestuia, consolidînd în societate percepția influentei politicului asupra Procurorului General.

3. Dacă continuăm să schimbăm legile după bunul plac al intereselor politice departe nu ajunge. Va trebui cetățenii trebuie să decidă singuri dacă viitorul PG se va conduce de lege ori de instrucțiunile eliberate de la sediul unui partid, aflat azi la putere. Va ajuta cetățeanului această inginerie în folosul puterii? Mă îndoiesc. 

În final, Igor Munteanu a menționat că, Coaliția pentru Unitate și Bunăstare contestă acest mod îngust și politizat de a privi schimbările din justiție din perspectiva unui singur partid monopolist al puterii de stat.

(VIDEO) Aliona Drăgănel: Reforma „Restart”, în domeniul Asistenței Sociale, a transferat responsabilități către Chișinău fără acoperire financiară

Șefa interimară a Direcției generale asistență medicală și socială, Aliona Drăgănel, a declarat că reforma sistemului de asistență socială „Restart” a pus o presiune financiară suplimentară asupra municipiului Chișinău, prin delegarea unor competențe fără resursele necesare pentru exercitarea acestora.