(DOC) Deputată PAS, amendată cu 3000 de lei pentru calomnie, după un comentariu pe Facebook. Cine a depus plângerea
Pe numele deputatei PAS Veronica Cupcea a fost întocmit un proces verbal pentru calomnie. Aleasa poporului urmează să fie amendată cu 3000 de lei, după ce a scris un comentariu pe Facebook.
Totul a început pe 24 mai, când parlamentara a spus pe rețeaua de socializare că primarul satului Negureni din raionul Telenești, Ion Popa, ar fi violat la miez de noapte domiciliul unei familii din localitate, informează realitatea.md.

La scurt timp, Popa a criticat pe rețelele de socializare gestul parlamentarei și a depus o plângere la Poliție. Pe 29 iunie, pe numele Veronicăi Cupcea a fost întocmit un proces verbal. Redacția Realitatea a reușit să îl obțină. În document se arată că deputata nu își recunoaște vina.

„Un primar care lucrează pentru localitate nu are ce căuta în satele vecine să intimideze cetățeni. Goana după popularitate nu duce la bine, mai ales când omul nici pe departe nu e „cheie de biserică””, a scris Veronica Cupcea pe Facebook, la scurt timp după o postare a lui Ion Popa, în care oficialul informa că deputata a fost amendată.

„Sper ca această sancțiune să fie un semnal clar că nici calitatea de deputat al partidului de guvernare și nici funcția publică nu oferă dreptul de a lansa acuzații false, de a opera cu bârfe și zvonuri sau de a denigra oameni fără nicio probă!Politica trebuie făcută cu argumente și fapte, nu cu metode de mahala”, a comentat sancțiunea primarul de Negureni.

Reprezentanții PAS nu au răspuns la solicitarea Realitatea de a comenta situația. Nici Poliția Națională nu ne-a oferit precizări cu referire la subiect.
Dorin Recean își va încheia mandatul la MoldATSA la sfârșitul lunii august. Ce a anunțat fostul premier
Fostul premier Dorin Recean, în prezent emisar al președintei Maia Sandu, anunță că mandatul său în calitate de membru independent în Consiliul de Administrație al întreprinderii de stat „MoldATSA” se va încheia la sfârșitul lunii august.
Premierul declanșează reforma la APP – Reorganizare, verificări la întreprinderile de stat și suspendarea concursului de la Moldtelecom
Premierul Alexandru Munteanu anunță o reformă amplă a modului în care sunt administrate întreprinderile de stat, pe fondul scandalurilor izbucnite în ultimele săptămâni la mai multe companii aflate în proprietatea statului. Șeful Executivului spune că Agenția Proprietății Publice (APP) va fi reorganizată, iar activitatea consiliilor de administrație și a conducerii întreprinderilor de stat va fi supusă unei evaluări complete.
Renato Usatîi: După cinci ani de guvernare, Maia Sandu anunță reforme care trebuiau făcute din prima zi. Președintele Partidului Nostru admite organizarea alegerilor parlamentare anticipate
Discursul șefei statului seamănă mai degrabă cu cel al unui candidat din opoziție, decât cu al unui lider care se află de cinci ani la conducerea țării. La această concluzie a ajuns președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, după ce Maia Sandu a ținut o conferință de presă despre scandalurile din ultimele zile, în care sunt implicate inclusiv verișoarele președintei.