Conformarea voluntară a contribuabililor – prioritate de bază a Serviciului Fiscal de Stat în anul 2025
Serviciul Fiscal de Stat va continua activitățile întru majorarea nivelului de conformare voluntară la prevederile legislației în vigoare în rândul contribuabililor, prin susținerea acelorași metode şi mijloace utilizate în anii precedenți, acțiunile de administrare fiscală fiind orientate în continuare spre acordarea asistenței maxime și de calitate contribuabililor în vederea onorării obligațiilor sale fiscale.
Programul de conformare pentru anul 2025 prevede politici de asistență şi sprijin pentru contribuabilii care execută la timp şi în volum deplin obligațiile fiscale, precum şi politici de identificare şi descurajare a contribuabililor care se eschivează conștient de la plata impozitelor, taxelor şi altor plăți obligatorii. De asemenea, Programul stabilește procedura de monitorizare a contribuabililor cu aplicarea tratamentelor de conformare.
Reieșind din analiza scorului mediu de risc înregistrat de contribuabili corespunzător sectoarelor economiei naționale, precum și rezultatele acțiunilor de administrare fiscală aplicate pe parcursul anilor precedenți, sunt evaluate cu nivel ridicat de risc de neconformare fiscală și respectiv stabilite ca prioritare pentru monitorizare pe parcursul anului 2025, următoarele sectoare din economia națională:
- Comerțul cu ridicata și amănuntul a mărfurilor, produselor și materialelor;
- Industria prelucrătoare;
- Industria alimentară;
- Activități de servicii suport;
- Construcția.
Programul are ca obiectiv principal creșterea nivelului de conformare voluntară la declararea și plata obligațiilor fiscale ale persoanelor fizice. În acest scop, se pune accent pe:
- Reducerea decalajului fiscal prin acțiuni preventive;
- Informarea contribuabililor pentru a spori încrederea și responsabilitatea fiscală;
ü Simplificarea procedurilor fiscale pentru a facilita conformarea voluntară.
Autoritatea fiscală recomandă tuturor contribuabililor să se conformeze voluntar la respectarea prevederilor legislației fiscale în vigoare, prin onorarea obligațiunilor față de buget în termen și în volum deplin.
Programul de conformare a contribuabililor pentru anul 2025 poate fi consultat aici. De asemenea, pe pagina-web a SFS a fost publicată și Strategia de conformare a agenților economici – contribuabili mari, care poate fi accesată aici.
Alaiba caută o companie să convingă moldovenii că „reformele din economie sunt fără precedent”: Bugetul se ridică la 100 de mii de dolari
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării anunță că selectează o companie pentru promovarea campaniei „Economia merge”. Bugetul total este de circa 100 de mii de dolari (aproape 1,9 milioane de lei), banii făcând parte din suportul financiar extern, potrivit instituției.
Mesajul lui Vadim Ceban pentru separatiștii de la Tiraspol. „Achitați în lei și vă cumpărăm gaz”
Moldovagaz este dispusă să cumpere gaze la prețuri de piață pentru Tiraspoltransgaz, iar achitarea poate fi făcută în lei. A declarat șeful interimar al Moldovagaz, Vadim Ceban, pe canalul său de Telegram, ca reacție la declarația liderului de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, precum că regiunea transnistreană nu poate achiziționa gaz de pe piața europeană, pentru că nu ar avea conturi pentru a achita în euro sau dolari.
Banca Națională a Moldovei a majorat rata de bază a creditelor
Creditele se scumpesc, iar autoritățile dau vina pe criza energetică. Banca Națională a Moldovei (BNM) a majorat rata de bază de la 3,60 până la nivelul de 5,60 la sută anual. Decizia a fost luată în cadrul ședinței de astăzi, 10 ianuarie 2025.
Comentarii facebook